Șeful Serviciului de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse, Vadim Astafiev, a anunțat, pe 02.08.2018, că efectivele brigăzii de rachete din zona Kuban (Ținutul Krasnodar) au fost alarmate în cadrul unui exercițiu tactic cu întrebuințarea complexelor de rachete operativ-tactice Iskander-M.
După alertare, a fost executat un marș pe șosea, în raionul poligonului de arme întrunite Molkino din Ținutul Krasnodar. În timpul marșului, militarii au respins atacuri ale grupurilor diversioniste și de cercetare ale adversarului convențional, au exersat procedurile de acțiune în timpul atacurilor aeriene și au depășit zonele contaminate ale terenului în mijloace de protecție.
În cadrul exercițiului, vor fi executate misiuni de luptă cu schimarea repetată a pozițiilor de start. Echipajele de luptă ale complexelor Iskander-M vor distruge ținte ale adversarului convențional situate în acvatoriul Mării Negre și în zonele muntoase, efectuând lansări electronice de rachete.
La exercițiu participă peste 500 de militari și aproximativ 50 de unități de tehnică militară.
Complexul de rachete operativ-tactic Iskander-M are în dotare rachete balistice de mare altitudine (peste 50 de kilometri), cu tehnologie stealth, precum și un modul de război electronic pentru depășirea sistemelor de apărare antirachetă, distrugând ținte la distanțe de până la 500 de kilometri, inclusiv cu ogive nucleare. Țintele vizate de rachetele complexului Iskander-M pot fi: sisteme de rachete, lansatoare multiple de proiectile reactive, piese de artilerie, avioane și elicoptere aflate pe aerodromuri, puncte de comandă și noduri de transmisiuni.
Pe 01.08.2018, la ordinul comandantului Trupelor Regiunii Militare Sud, general colonel Aleksandr Dvornikov, a fost alarmată și cealaltă brigadă de rachete dotată cu complexe Iskander-M, dislocată în Osetia de Sud.
Subunitățile acesteia au executat marș în raionul de desfășurare a activităților de instrucție. La acestea participă peste 500 de militari și aproximativ 40 de unități de tehnică militară.
Comentariu remnmilitaryblog.com: În organica Regiunii Militare Sud se află două brigăzi de rachete dotate cu complexe Iskander-M: Brigada 1 Rachete – Molkino (Ținutul Krasnodar) și Brigada 12 Rachete – Mozdok (Republica Osetia de Nord). Prima brigadă aparține de Armata 49 – Stavropol, iar cea de-a doua de Armata 58 – Vladikavkaz. Probabil, se află în curs de formare și o a treia brigadă pentru noua armată de arme întrunite a Regiunii Militare Sud, Armata 8 – Novocerkassk.
Este de remarcat faptul că Federația Rusă a început să-și orienteze complexele de rachete Iskander-M și spre mare, probabil pentru lovirea unor nave de luptă cu deplasament mare (portavioane, crucișătoare, distrugătoare și fregate). În mod normal, complexul este destinat pentru distrugerea de ținte terestre.