Scurt istoric

Flota din Marea Neagră dispune de Forțe de submarine din anul 1907, când, la Sevastopol, a fost constituit primul divizion independent de submarine.

Cea mai mare și diversificată structură a Forțelor de submarine a fost în anii 1950. Atunci, Flota din Marea Neagră avea o divizie, formată din trei brigăzi, precum și alte două brigăzi și două divizioane independente. De exemplu, în anul 1952, Forțele de submarine erau structurate în:

– Divizia 21 Submarine – Sevastopol:

            – Brigada 151 Submarine – Balaklava;

            – Brigada 152 Submarine – Balaklava;

            – Brigada 153 Submarine – Sevastopol;

– Brigada 154 Submarine – Tuapse;

– Brigada 119 Construcții și Reparații Submarine – Sevastopol;

– Divizionul 85 Submarine – Odessa;

– Divizionul Instrucție Submarine – Poti.

După diverse evoluții și reorganizări, în anii 1970-1980, Forțele de submarine au redevenit puternice din punct de vedere structural. În anul 1971, acestea erau formate din:

– Divizia 14 Submarine – Balaklava:

            – Brigada 27 Submarine – Feodosia;

            – Brigada 153 Submarine – Sevastopol;

            – Brigada 155 Submarine – Sevastopol;

            – Divizionul 381 Submarine – Balaklava;

– Divizionul 131 Submarine – Odessa.

În urma dizolvării fostei URSS, Forțele de submarine ale Flotei din Marea Neagră au intrat în declin, iar în anul 1995 acestea mai dispuneau doar de o brigadă de submarine. Declinul a continuat, iar în 2002, Brigada 105 Submarine – Sevastopol a fost reorganizată în Divizionul 247 Submarine – Sevastopol. Acesta a existat până în anul 2014, când a fost formată Brigada 4 Submarine – Novorossiysk.

Starea actuală

Date privind Brigada de submarine

Denumire: Brigada 4 Submarine;

Dislocare: Novorossiysk (în cadrul Bazei Navale Novorossiysk);

Conducere:

– comandant: Cpt.rang I Oleg Miholap;

– locțiitor al comandantului pentru lucrul cu personalul: Cpt.rang II Dmitrii Zagrebin;

– șef de stat major: Cpt.rang II Anton Zaițev;

– locțiitor al șefului de stat major: Cpt.rang I Robert Sagheev;

– navigator șef: Cpt.rang II Aleksei Zaițev;

– transmisionist șef: Cpt.rang III Aleksandr Kudinov;

Înzestrare:

– șase submarine Proiect 636.3, clasa “Varșavianka” (Kilo în clasificare NATO):

                        – B-261 Novorossiysk;

                        – B-237 Rostov pe Don;

                        – B-262 Stary Oskol;

                        – B-265 Krasnodar;

                        – B-268 Veliky Novgorod;

                        – B-271 Kolpino;

– un submarin Proiect 877, clasa “Paltus”: B-871 Alrosa;

– un submarin Proiect 641B, clasa “Som”: B-380 Sfântul cneaz Gheorghe;

– un submarin Proiect 641: B-435 (fostul submarin Zaporojie al Forțelor Navale ucrainene);

– un submarin Proiect 633RB: S-49 PZS-50;

– un submarin Proiect B613: S-229 UTS-247;

Stare de operativitate: sunt operaționale doar cele șase submarine noi Proiect 636.3. Submarinul Alrosa este în reparații și modernizare, B-435 este în rezervă, B-380 este în reparații din anul 2000, iar conducerea flotei nu mai are planuri pentru acesta, iar S-49 și S-229 sunt întrebuințate în procesul de instrucție și învațământ.

Date privind submarinele noi, Proiect 636.3

În anul 2010, din cauza problemelor legate de producerea în serie a submarinelor Proiect 677, clasa Lada, de generația a patra, la Șantierul naval al Amiralității din Sankt Petersburg, a fost reluată producția vechilor submarine diesel-electrice de generația a treia, Proiect 877, clasa Paltus, după un Proiect îmbunătățit 636.3. Primele șase submarine noi de acest tip au fost destinate pentru refacerea Fortelor de submarine ale Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), iar următoarele șase vor fi deplasate la Flota din Oceanul Pacific.

Caracteristici tehnico-tactice:

Deplasament:

            – la suprafața apei: 2.350 de tone;

            – în imersiune: 3.100 de tone;

Dimensiuni:

            – lungime: 73,8 metri;

            – lățime: 9,9 metri;

            – pescaj: 6,6 metri;

Propulsie:

            – 2 generatoare diesel 30DG de 1500 kW;

            – 2 motoare electrice: un PG1651 de 5500 CP și un PG166 de 190 CP;

            – 2 motoare de rezervă PG168 de 102 CP;

Viteză:

            – la suprafața apei: 12 noduri;

            – în imersiune: 19,8 noduri;

Autonomie:

            – 400 de mile la o viteză de 3 noduri în imersiune;

            – 7.500 de mile la o viteză de 7 noduri la suprafața apei;

Înzestrare:

            – 6 tuburi lans-torpilă, Cal. 533 milimetri;

            – torpile și rachete;

            – un lansator portabil de rachete antiaeriene Igla;

Adâncime de scufundare:

            – de lucru: 240 de metri;

            – limitată: 300 de metri;

Echipaj: 60 de militari (16 ofițeri).

Submarinul B-261 Novorossiysk:

Conducere: Cpt.rang II Konstantin Tabacinîi;

Număr de bord: 555;

Constructor: Șantierul naval al Amiralității din Sankt Petersburg (număr de uzină 01670);

Începerea construcției: 20.08.2010;

Lansarea la apă: 28.11.2013;

Introducerea în înzestrarea FRMN: 21.08.2014;

Alte date de interes:

– începând cu data de 07.11.2014, submarinul s-a aflat la Flota de Nord pentru testele de adâncime și testarea echipamentelor și a înzestrării în poligoanele de pregătire pentru luptă;

– pe 10.08.2015, a plecat de la Polul Nord spre Europa, respectiv baza de dislocare permanentă, Baza Navală Novorossiysk;

– pe 27.08.2015, submarinul a intrat în portul spaniol Ceuta pentru realimentare și refacerea rezervelor de provizii;

– pe 21.09.2015, a încheiat marșul și a ajuns la Novorossiysk;

– pe 28.09.2015, a fost transferat la Sevastopol.

Submarinul B-237 Rostov pe Don:

Conducere: Cpt.rang II Andrei Adamskii;

Număr de bord: 556;

Constructor: Șantierul naval al Amiralității din Sankt Petersburg (număr de uzină 01671);

Începerea construcției: 21.11.2011;

Lansarea la apă: 26.06.2014;

Introducerea în înzestrarea FRMN: 26.12.2014;

Alte date de interes:

– submarinul a plecat de la Kronștadt pe 17.04.2015 și a sosit la Poliarnîi (Flota de Nord) pe 22.05.2015, pentru testarea echipamentelor la adâncime și a sistemelor de armament în poligoanele de pregătire pentru luptă;

– în luna octombrie 2015, submarinul s-a îndreptat de la Poliarnîi către Europa, spre locul de dislocare permanentă, Baza Navală Novorossiysk;

– pe 29.10.2015, a intrat în Kronștadt pentru realimentare și completarea rezervelor;

– pe 17.11.2015, în timpul transferului din Marea Baltică în Marea Neagră, aflându-se în estul Mării Mediterane, submarinul a efectuat lansări de rachete de croazieră de tip Kalibr asupra unor ținte terestre din zona localității Rakka (Siria). Țintele au fost reprezentate de state majore, baze de antrenament, depozite de armamente și muniții, puncte de dislocare ale detașamentelor de luptători. Atacul a fost realizat pe o traiectorie balistică, la o altitudine de câțiva kilometri, pentru a se evita incidentele cu navigația din Marea Mediterană. Lansările de rachete au reprezentat prima întrebuințare în luptă a rachetelor de croazieră de pe un submarin asupra unor obiective reale ale adversarului din istoria Forțelor Armate ale Federației Ruse;

– pe 13.12.2015, submarinul a traversat strâmtorile turcești și a intrat în Marea Neagră;

– pe 15.12.2015, a ajuns în punctul de dislocare de la Novorossiysk;

– pe 25.12.2015, a fost transferat la Sevastopol.

Submarinul B-262 Stary Oskol:

Conducere: Cpt.rang II A. A. Kiricenko;

Număr de bord: 560;

Constructor: Șantierul naval al Amiralității din Sankt Petersburg (număr de uzină 01672);

Începerea construcției: 17.08.2012;

Lansarea la apă: 28.08.2014;

Introducerea în înzestrarea FRMN: 03.07.2015;

Alte date de interes:

– pe 16 octombrie 2015, submarinul a sosit în portul Poliarnîi pentru testare;

– pe 06 mai 2015, în timpul testării armamentelor, a efectuat lansări de rachete Kalibr în Marea Barents;

– pe 01 iunie 2016, s-a anunțat că submarinul a încheiat testele la Flota de Nord și a început transferul interflote către locul de dislocare permanentă din Marea Neagă. În timpul marșului, navigând la suprafața apei, a fost escortat de fregata Tromp a Forțelor Navale olandeze și de fregata Kent a Forțelor Navale ale Marii Britanii;

– pe 01 iulie 2016, a ajuns în Baza Navală Novorossiysk.

Submarinul B-265 Krasnodar:

Conducere: Cpt.rang II Stanislav Rjițkii (anterior Cpt.rang II Denis Sopin);

Număr de bord: 562;

Constructor: Șantierul naval al Amiralității din Sankt Petersburg (număr de uzină 01673);

Începerea construcției: 20.02.2014;

Lansarea la apă: 25.04.2015;

Introducerea în înzestrarea FRMN: 05.11.2015;

Alte date de interes:

– pe 31.05.2017 și 22.06.2017, aflat în Marea Mediterană, a executat lovituri cu câte două rachete asupra unor obiective de infrastructură de pe teritoriul Siriei. A executat misiuni de luptă timp de peste 100 de zile, în care a parcurs 8.000 de mile;

– pe 08.08.2017, a ajuns la Novorossiysk;

– pe 09.08.2017, a fost transferat la Sevastopol.

Submarinul B-268 Velikii Novgorod:

Conducere: Cpt.rang II Serghei Riabiscenko (anterior Cpt.rang II Konstantin Petrenko);

Număr de bord: neidentificat;

Constructor: Șantierul naval al Amiralității din Sankt Petersburg (număr de uzină 01674);

Începerea construcției: 30.10.2014;

Lansarea la apă: 18.03.2016;

Introducerea în înzestrarea FRMN: 26.10.2016;

Alte date de interes:

– submarinul a participat la Parada Navală Principală a țării, în 2017, la Kronștadt;

– pe 10.08.2017, a început, împreună cu submarinul B-271 Kolpino, transferul interflote din Marea Baltică spre locul de dislocare permanentă – la FRMN;

– pe 14.09.2017, aflat în estul Mării Mediterane, a lansat o salvă de rachete de tip Kalibr asupra unor obiective importante ale grupării teroriste ISIL în Siria. Ținte ale acestora au fost puncte de comandă, centre de transmisiuni și, de asemenea, depozite de armament și muniții ale luptătorilor ISIL în raioanele controlate de aceștia la sud-est de localitatea Deir ez Zor. Datele de control obiectiv au confirmat distrugerea tuturor țintelor planificate.

Submarinul B-271 Kolpino:

Conducere: Cpt.rang II Dmitrii Skarga;

Număr de bord: neidentificat;

Constructor: Șantierul naval al Amiralității din Sankt Petersburg (număr de uzină 01675);

Începerea construcției: 30.10.2014;

Lansarea la apă: 31.05.2016;

Introducerea în înzestrarea FRMN: 24.11.2016;

Alte date de interes:

– pe 10.08.2017, a început, împreună cu submarinul B-268 Velikii Novgorod, transferul interflote din Marea Baltică spre locul de dislocare permanentă – la FRMN;

– pe 14.09.2017, aflat în estul Mării Mediterane, a lansat o salvă de rachete de tip Kalibr asupra unor obiective importante ale grupării teroriste ISIL în Siria. Ținte ale acestora au fost puncte de comandă, centre de transmisiuni și, de asemenea, depozite de armament și muniții ale luptătorilor ISIL în raioanele controlate de aceștia la sud-est de localitatea Deir ez Zor. Datele de control obiectiv au confirmat distrugerea tuturor țintelor planificate.

Date privind locul de dislocare

Locul de dislocare permanentă a submarinelor de generația a treia, Proiect 636.3, trebuia să fie Baza Navală Novorossiysk. Cu toate acestea, în prezent, patru submarine sunt dislocate la Sevastopol (în Golful din Sud) și două la Tartus în Siria.

Problemele principale din cauza cărora se întâmplă acest lucru sunt două: în primul rând, se pare că amenajările din cadrul Bazei Navale Novorossiysk nu sunt gata pentru a permite exploatarea submarinelor la capacitate maximă din această locație. În al doilea rând, statutul legal al Strâmtorilor de la Marea Neagră nu permite trecerea submarinelor decât în cazul aducerii în urma construirii în facilități din afara Mării Negre sau ieșirea pentru deplasarea la reparații în șantierele producătoare.

Astfel, în perioada 2015-2017, la Sevastopol au fost aduse submarinele Novorossiysk, Rostov pe Don, Stary Oskol și Krasnodar. De asemenea, în luna septembrie 2017, în Estul Mării Mediterane au sosit și celelalte două submarine de acest tip, Velikii Novgorod și Kolpino. Se părea atunci că, într-o lună sau două, se va încheia formarea Brigăzii 4 Submarine la FRMN. Însă, după zece luni, ultimele două submarine nu au trecut încă prin Strâmtorile Bosfor și Dardanele pentru a sosi la Sevastopol.

La jumătatea lunii mai, Agenția Interfax a informat că submarinele Velikii Novgorod și Kolpino au fost, de fapt, înregistrate la Tartus. În perioada martie-aprilie, a avut loc prima rotație a echipajelor, iar în viitorul apropiat va apărea o problemă legată de nevoia de reparare a acestora cu andocare, ce poate fi rezolvată în trei moduri. Primul ar consta în revenirea submarinelor la Șantierul naval din Sankt Petersburg, unde au fost produse. Al doilea mod ar fi reprezentat de trimiterea unui doc plutitor la Tartus. Al treilea mod de rezolvare ar putea fi andocarea într-una din țările prietene din Marea Mediterană. Dintre acestea, cea de-a treia opțiune pare să fie preferată.

Este clar că o deplasare pe traiectul Tartus – Sankt Petersburg – Tartus, cu o lungime de 9.500 de mile și o durată de o lună dus și o lună întors, ar reprezenta un test serios pentru echipaje și pentru submarine. De asemenea, se poate aprecia că o reparare la chei în Egipt sau în Cipru, chiar dacă ar fi mai costisitoare ar fi o opțiune acceptabilă.

Dificultăți în întrebuințarea submarinelor

Articolul 12 din Acordul privind modul de trecere a Strâmtorilor Mării Negre, încheiat în anul 1936 și cunoscut sub numele de “Convenția de la Montreaux”, prevede următoarele:

“Puterile riverane Mării Negre vor avea dreptul să-și conducă submarinele construite sau achiziționate din afara acestei mări, traversând strâmtorile, în scopul deplasării la bazele lor, dacă Turcia a fost notificată anterior despre construirea sau cumpărarea acestora. Submarinele aparținând puterilor menționate mai sus pot, în același timp, să traverseze strâmtorile pentru a fi reparate în șantiere navale situate în afara acestei mări, cu condiția ca datele precise să fie furnizate Turciei”.

În acest fel, submarinele Velikii Novgorod și Kolpino pot intra în Marea Neagră pentru a fi reparate. Însă, nu va fi posibilă revenirea lor în Marea Mediterană (imediat sau atunci când situația operațională o va impune) potrivit articolului 12 din Convenția de la Montreaux. Submarinele pot să iasă din Marea Neagră, dar numai pentru reparații și nu în orice moment. Submarinele ruse nu sunt autorizate sa plece în marș până când nu există, după 2,5 ani, o nevoie reală pentru următoarea reparare la chei.

Ce se poate face în această situație?

Pentru a rescrie acordul din 1936 în favoarea Federației Ruse, nu există nici cea mai mică șansă. Dupa cum se știe, Convenția de la Montreaux reprezintă un compromis între solicitările contradictorii ale participanților la conferință. Obstrucționarea ieșirii libere din Marea Neagră și intrarea înapoi a submarinelor aparținând Forțelor Navale ale URSS a fost, fără îndoială, opera diplomației britanice. Reprezentanții coroanei britanice au vrut să împiedice așa-numitele “pachete de lupi” construite în mod activ în acea perioadă de către submarinele sovietice în zona sa de interes din Marea Mediterană. La rândul său, Uniunea Sovietică a împiedicat trecerea prin strâmtori a submarinelor, crucișătoarelor și portavioanelor aparținând altor state decât cele riverane Mării Negre, precum și trecerea liberă (nelimitată) a navelor militare de orice clasă, fapt ce a fost mult mai important.

Poate, dacă s-ar dori, ar fi posibilă găsirea unor lacune, care să permită eludarea prevederilor articolului 12 din Convenția de la Montreaux. De exemplu, Turcia ar putea fi informată despre necesitatea unei reparări urgente a submarinelor din Marea Neagră la Tartus, în Cipru sau în Egipt, din cauza supraîncărcării Șantierelor navale din Crimeea.

Însă, în situația tensionată actuală, orice încercare a Federației Ruse de a încălca un acord internațional s-ar putea întoarce împotriva sa. Un astfel de demers ar provoca statele occidentale să denunțe Convenția de la Montreaux și să echipeze bazele NATO de la Marea Neagră.

Nici în perioada sovietică, autoritățile de la Moscova nu au fost tentate să  încalce aceste reguli. Submarinele Forțelor Navale sovietice, care făceau parte din escadra din Marea Mediterană, erau reparate în Marea Baltică și nu la Sevastopol. 

Amenințarea reprezentată de Forțele de submarine

În mod clar, cele șase submarine noi Proiect 636.3 din dotarea FRMN reprezintă o amenițare reală pentru regiunea Mării Negre, precum și pentru zona Mării Mediterane. Aceasta este determinată, în special, de existența în înzestrare a complexului de rachete Kalibr-PL, care întrebuințează rachete de tip 3M14, destinate distrugerii de ținte terestre la distanțe de până la 2.500 de kilometri. De asemenea, un alt avantaj al noilor submarine este reprezentat de capacitatea acestora de a se deplasa fără să fie detectate, datorită faptului că au un nivel de zgomot redus. Reprezentanții Forțelor Navale ale SUA le-au denumit “gaura neagră”, deoarece sunt aproape invizibile.

La aceste submarine sunt utilizate numeroase tehnologii de amortizare a zgomotului. Corpul navei are o formă asemănătoare unei picături, fapt ce reduce foarte mult rezistența apei atunci când se deplasează, în comparație cu modelele mai vechi din cel de-al doilea război mondial. Instalația energetică este izolată cu o bază din cauciuc și, prin urmare, nu atinge carcasa, ceea ce împiedică vibrațiile să se transforme în zgomote ce pot fi auzite în exterior. Submarinul dispune de un înveliș ce nu permite zgomotelor să se reflecteze din el, ceea ce face ca nava să aibă uneori un aspect greu. Sistemul de regenerare a aerului poate furniza echipajului oxigen până la 260 de ore, ceea ce înseamnă că submarinul poate sta sub apă timp de aproape două săptămâni.

Echipamentul de detectare este compus dintr-un complex hidroacustic MGK-400 Rubicon (Shark Gill in clasificare NATO), care detectează zgomotul frecvenței joase și sunetului, precum și un goniometru radio cu o antenă pasivă dispusă pe corpul navei. Aceste submarine sunt echipate și cu un radar de înaltă frecvență de tip MG519 Mouse Roar în scopul clasificării țintelor și evitării minelor. Pentru navigația obișnuită la suprafața apei, submarinele dispun de un radar MRK-50 Albatross.

Cu toate acestea, Federația Rusă nu dispune de un număr suficient de submarine, care să îi permită să controleze integral Marea Neagră și Marea Mediterană.

Capacitatea limitată a motoarelor electrice, care permit menținerea unei viteze maxime în imersiune timp de aproximativ o oră, face ca metoda tactică cea mai preferată de întrebuințare a Forțelor de submarine nenucleare să fie reprezentată de crearea unei perdele din mai multe submarine, care se manevrează pe distanțe scurte, fără zgomot, stau ancorate sub apă sau pe un sol lichid (un strat de apă de mare mai densă).

Distanța dintre submarine în adâncime și lățimea adâncimii este determinată de bătaia armamentelor (torpilelor) din dotare și a mijloacelor hidroacustice.

Submarinele diesel-electrice Proiect 636.3 sunt dotate cu torpile Fizik (Fizician), cu o bătaie de 40 de kilometri la o viteză de 50 de noduri si de 50 de kilometri la 30 de noduri. Complexul hidroacustic MGK-400 Rubicon, în varianta pentru export, permite descoperirea navelor de suprafață la o distanță de 100 de kilometri, iar submarinele la o distanță de 16 kilometri (în cazul complexului hidroacustic destinat Forțelor Navale ale Federației Ruse, acest parametru se mărește la 20 de kilometri). În consecință, în cazul ducerii de acțiuni de luptă împotriva navelor de suprafață, un submarin poate acoperi o zonă maritimă cu o lărgime de 100 de kilometri (după posibilitățile torpilelor Fizik), iar împotriva submarinelor de până la 40 de kilometri (după posibilitățile complexului Rubicon).

În acest caz, pentru a bloca ieșirea din Strâmtoarea Bosfor către Marea Neagră, ar fi suficient un singur submarin.

În ceea ce privește estul Mării Mediterane, trebuie spus faptul că frontiera maritimă a Siriei are o lungime de aproximativ 150 de kilometri. Astfel, pentru a acoperi litoralul sirian cu bazele ruse Tartus și Hmeimim împotriva forțelor de suprafață ale adversarului (de exemplu grupul de debarcare) ar fi nevoie de două submarine, iar pentru o apărare împotriva torpilelor submarinelor adversarului ar fi nevoie de patru submarine.

În cazul în care se intenționează interzicerea pătrunderii Forțelor Navale ale adversarului la est de Peloponez, unde, de la coasta greacă până la coasta libiană sunt aproximativ 400 de kilometri, avansarea unui grup de atac al unui portavion poate fi oprită cu patru submarine, iar cea a unui submarin nuclear cu 10 submarine.

În mod clar construirea unui val de 10 submarine reprezintă o misiune imposibilă. Însă, patru submarine, în paralel cu desfășurarea unui sistem de iluminare a situației submarine ar putea reprezenta o soluție. Sistemul ar detecta submarinul nuclear al adversarului la periferia Peloponezului și ar transmite informații pentru a ghida submarinele proprii.

Deci, în prezent, Forțele de submarine ale Federației Ruse din mările sudice au fost împărțite între două teatre de operații: în Marea Neagră patru submarine și în Marea Mediterană două submarine. Și pentru ca două submarine să se afle în serviciul de luptă sau să fie gata pentru o iesire imediată pe mare, iar alte două submarine să fie pregătite să iasă în câteva zile, este necesar ca marea unitate să aibă șase submarine (celelalte două să fie în reparații).

Dupa ce prezența navelor NATO în Marea Neagra s-a intensificat, existența unor submarine pregătite în cadrul FRMN a devenit obligatorie, iar practica serviciului de luptă în zona Bosfor a fost, probabil, reluată. În principiu, pentru un teatru maritim închis, patru unități sunt suficiente, cu toate că o brigadă formată din șase submarine ar fi de preferat.

Lucrurile sunt mult mai complicate în partea de Est a Mării Mediterane. Odată ce Federația Rusă a anunțat prezența permanentă a Forțelor sale Navale în această zonă, este necesar ca structura marii unități operative din Marea Mediterană să corespundă gravității intențiilor sale. Și pentru a nu ignora teatrul de operații din Marea Neagră, unde doar două submarine în serviciul de luptă ar fi insuficiente, nu există decât o singură soluție: construirea de noi submarine. Programul minim – două submarine pentru Tartus, programul maxim – patru submarine pentru Tartus și două pentru Marea Neagră.

Pentru marea unitate operativă a Forțelor Navale ale Federației Ruse din Marea Mediterană, care mai devreme sau mai târziu va redeveni escadră, existența unei brigăzi proprii (și nu detașate) ar fi foarte utilă. Este suficient să spunem că patru submarine Proiect 636.3, pe lângă îndeplinirea misiunilor tradiționale antinavă și antisubmarin (72 de torpile) pot deplasa până la 96 de mine navale sau pot să lanseze până la 48 de rachete de croazieră 3M14 ale complexului Kalibr asupra unor ținte de coastă.

Pentru funcționarea normală a unei brigăzi de submarine, infrastructura bazei navale de la Tartus ar trebui refăcută în întregime. Ar fi nevoie de un doc plutitor, ateliere de coastă (mini-santiere), un depozit de muniții, stații de încărcare și compresoare, dane moderne cu toate resursele necesare de energie.

Surse: mil.ru, tass.ru, ria.ru, vzgliad.ru, wikipedia.org, russianships.info, kchf.ru.