Postul de televiziune american CNBC, citând o sursă apropiată serviciilor de informații, a anunțat că, până în anul 2024, Federația Rusă va dispune de o flotă nouă de submarine, dotate cu rachete supersonice. Este planificat ca numărul de submarine din cadrul acesteia să ajungă la opt. În vederea atingerii acestui obiectiv, Federația Rusă a redus fondurile alocate pentru modernizarea navelor de suprafață ale flotei.
CNBC notează că este vorba de submarinele din clasa Borei-2 sau Borei-A, submarine de generația a patra. Fiecare dintre acestea poate avea la bord 20 de rachete de tip Bulava, cu ogive multiple, care sunt capabile să poarte până la 10 ogive nucleare hipersonice. În acest fel, un submarin Borei-2 poate să lanseze 200 de ogive nucleare, o amenițare la care SUA nu pot răspunde în prezent.
Anterior, CNBC a informat și despre rachetele hipersonice Kinzhal și sistemul Avangard, care vor fi introduse în înzestare până în anul 2020.
În prezent, în dotarea Forțelor Navale ale Federației Ruse se află trei submarine strategice din clasa Borei: Iuri Dolgoruki la Flota de Nord și Aleksandr Nevski și Vladimir Monomah la Flota din Oceanul Pacific.
Până în amul 2020, este planificată introducerea în înzestrare a submarinului modernizat Proiect 955, clasa Borei-A, Cneaz Vladimir. În prezent, acesta desfășoară testele de uzină și apoi testele de stat. Echipajul a fost deja format și s-a pregătit la Centrul de instrucție al Forțelor Navale. Se estimează că noul submarin, Cneaz Vladimir, va fi preluat de către flotă până la sfârșitul acestui an.
Racheta Bulava a fost introdusă în dotarea Forțelor Navale la începutul anului 2013, în același timp cu primul submarin strategic din clasa Borei, Iuri Dolgoruki. Din acel moment, Borei și Bulava au devenit coloana vertebrală a Forțelor Nucleare ale Federației Ruse și garanția parității strategice cu SUA pentru următorii 30-40 de ani.
Raza de acțiune a rachetei Bulava este de 8.000 de kilometri, iar greutatea de start de 36,8 tone. Aceasta poate purta între șase și 10 ogive nucleare hipersonice, cu o greutate de 1,15 tone. Avestea pot fi manevrate individual și sunt capabile să-și schimbe traiectoria de zbor, în ceea ce privește direcția și altitudinea.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Diferența principală dintre submarinele Borei și Borei-A constă în numărul de rachete de la bord. În timp ce submarinele Borei pot avea 16 rachete, noile submarine Borei-A pot primi 20 de rachete balistice intercontinentale de tip Bulava.