Pe 22.09.2018, la Statul Major al Regiunii Militare Sud din Rostov pe Don, s-a desfășurat o ședință a Consiliului Militar al regiunii, sub conducerea comandantului trupelor acesteia, general colonel Aleksandr Dvornikov. La ședință au participat locțiitorii comandantului Regiunii Militare Sud, șefii de direcții și servicii din cadrul Statului Major, comandanții armatelor de arme întrunite, armatei de Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană, Flotei din Marea Neagră, Flotilei din Marea Caspică, comandanții de mari unități, unități militare și locțiitorii acestora, comandanții Procuraturii și Tribunalului Militar.
În timpul ședinței, generalul Dvornikov a prezentat un bilanț intermediar al activității Trupelor Regiunii Militare Sud în perioada de instrucție de vară și o evaluare a respectării regulamentelor și disciplinei militare în structurile subordonate.
De asemenea, a fost analizată evoluția completării efectivelor marilor unități și unităților militare cu militari angajați pe bază de contract și a modernizării înzestrării cu armamente și tehnică militară moderne.
Comandanții armatelor de arme întrunite și armatei de Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană au prezentat analize privind îndeplinirea Planurilor de activitate pentru perioada 2016-2020.
Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al regiunii, în care au fost făcute publice declarații din timpul ședinței, peste 130 de grupuri tactice de nivel companie au fost implicate în exerciții tactice desfășurate în sudul Federației Ruse, în perioada de instrucție de vară.
Potrivit declarațiilor generalului Dvornikov, aviația și grupări navale din cadrul Regiunii Militare Sud au desfășurat activități de luptă împotriva rachetelor de croazieră în Marea Neagră și în Marea Caspică.
“Grupările navale, aviația, apărarea antiaeriană și unitățile radiotehnice ale regiunii au desfășurat, în fiecare zi, activități de luptă împotriva rachetelor de croazieră în Marea Neagră și în Marea Caspică și continuă și în prezent să facă acest lucru. În cadrul dezvoltării metodelor de combatere a amenințărilor potențiale au fost elaborate și aplicate în practică normative noi de întrebuințare a aviației fără pilot, a complexelor de cercetare, a sistemelor automatizate de conducere, de întrebuințare a mijloacelor de distrugere de precizie și de conducere a activităților de cercetare și asalt”, a precizat Serviciul de presă, care l-a citat pe comandantul Trupelor Regiunii Militare Sud.
Generalul Dvornikov a precizat că, pentru prima dată, într-o concepție unică cu exercițiile tactice cu dublă partidă la nivel companie ale subunităților armatelor de arme întrunite și ale marilor unități de infanterie marină ale Flotei din Marea Neagră și Flotilei din Marea Caspică, au fost executate aproximativ 20 de exerciții speciale și exerciții tactice de specialitate. Exercițiile s-au desfășurat în 30 de poligoane de arme întrunite, dislocate în zone montane, pe litoral, în zone împădurite și în zone de stepă.
Potrivit declarațiilor comandantului, intensitatea pregătirii pentru luptă a Trupelor Regiunii Militare Sud în perioada de instrucție de vară “a crescut în mod semnificativ”. Pentru prima dată, în acest an, la executarea exercițiilor tactice de nivel companie au participat toate grupurile tactice de nivel companie din cadrul marilor unități și unități militare ale regiunii. Anterior, la astfel de exerciții participau aproximativ 10% dintre companii. Toate exercițiile tactice cu dublă partidă la nivel companie au avut un caracter intercategorii.
Odată cu intrarea în etapa actuală a pregătirii pentru luptă a marilor unități și unități militare ale Regiunii Militare Sud, intensitatea exercițiilor va crește și mai mult, iar acestea vor fi și mai complexe. În primul rând, vor fi executate exerciții tactice de nivel batalion, după care vor urma exerciții la nivel brigadă și divizie. Examenul principal al trupelor în perioada de instrucție de vară va fi reprezentat de exercițiul de comandament și stat major pe direcțiile Vladikavkaz și Marea Caspică, executat între armatele regiunii, a precizat Serviciul de presă citând declarațiile generalului Dvornikov.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Perioada de instrucție de vară (iunie-noiembrie 2018) se va încheia cu un bilanț fără precedent pentru Trupele Regiunii Militare Sud: 70 de exerciții tactice la nivel companie, 20 de exerciții speciale și tactice de specialitate, 30 de exerciții tactice la nivel batalion, patru exerciții de comandament și stat major la nivel brigadă și divizie și un exercițiu de comandament și stat major cu întreaga grupare de trupe a regiunii.
Sursa: tass.ru, tvzvezda.ru.