Cu ocazia celei de-a cincea aniversări a reunificării Crimeii cu Federația Rusă, pe 18.03.2019, Comandamentul Aliat Întrunit al NATO a emis o declarație în care își exprimă îngrijorarea în legătură cu întărirea componentei militare ruse din peninsulă și solicită restituirea Crimeii către Ucraina.

În textul dat publicității de către NATO se arată că, în urmă cu cinci ani, Federația Rusă a anexat prin forță Crimeea, pe care alianța o consideră în continuare teritoriu ucrainean. În plus, NATO este profund îngrijorată de presupusele încălcări ale drepturilor omului comise de autoritățile ruse împotriva ucrainenilor sau tătarilor din Crimeea. Aceste încălcări includ: execuții extrajudiciare, răpiri, dispariții forțate, violență, detenții arbitrare, arestări și torturi.

Alianța solicită Federației Ruse să pună capăt urgent tuturor încălcărilor, să elibereze toți “prizonierii politici” ucraineni și să permită accesul “observatorilor internaționali” în Crimeea.

“Condamnăm acumularea și extinderea pe scară largă a puterii militare a Federației Ruse în Crimeea și suntem preocupați de eforturile acesteia și de planurile anunțate de a-și consolida în continuare puterea militară în Regiunea Mării Negre. Federația Rusă trebuie să restituie Ucrainei controlul asupra peninsulei. Crimeea este teritoriul Ucrainei”, se arată în declarație.

Alianța a avertizat că nu vor fi reluate “vechile relații” dintre Federația Rusă și NATO înainte ca Moscova să revină la “respectarea dreptului internațional și a obligațiilor și responsabilităților internaționale”.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Comunicatul dat publicității de reprezentanții NATO trebuie interpretat, în primul rând, ca o declarație politică. Acesta poartă amprenta puterii dominante din cadrul alianței, respectiv SUA, și vine pe fondul tensionării relațiilor ruso-americane, ca urmare a denunțării Tratatului INF și întrării într-o nouă fază de Război Rece 2.0.

În urma unei analize pe text se poate constata că declarația este una foarte dură, care conține o serie de aprecieri cel puțin forțate, dacă nu chiar exagerate.

Astfel, afirmația că peninsula a fost anexată prin forță de către Federația Rusă trebuie să fie puțin nuanțată. Atâta timp cât în procesul de preluare a Crimeii nu s-a tras nici măcar un singur cartuș este greu de spus că aceasta s-a făcut prin forță. Este adevărat că totul s-a desfășurat în baza unui plan, că a existat chiar o operație militară rusă, dar toate acestea au fost puse în aplicare pe fondul lipsei de reacție a reprezentanților ucraineni și chiar cu complicitatea acestora. Preluarea Crimeii de către Federația Rusă a avut loc cu acceptul părții ucrainene, care a considerat-o, într-un fel, legitimă și nu a ripostat în niciun fel.

Limita dintre “anexare” și “reintegrare”, în urma voinței populare exprimate printr-un referendum, este destul de fragilă. Până la urmă a fost vorba despre un vot al locuitorilor Crimeii. Poate procentul real nu este cel de peste 90% înregistrat oficial la referendum, însă oricum acesta este unul majoritar și ar depăși oricând o proporție de două treimi, care ar putea fi considerată relevantă.

În același timp, o altă exagerare se referă la încălcarea drepturilor cetățenilor de etnie ucraineană și tătară din peninsulă. Până la acest comunicat al alianței, nu am remarcat alte referiri la răpiri, dispariții, arestări sau torturi, la care să fie supuși cetățenii care nu sunt de etnie rusă din peninsulă.

De asemenea, sintagma “Crimeea teritoriu ucrainean” este discutabilă. Așa cum am mai arătat într-un articol anterior, cu titlul “A cui este, de fapt, Crimeea?”, Ucraina este partea cea mai puțin îndreptățită să revendice peninsula.

În ceea ce privește revenirea la “vechile relații” dintre Federația Rusă și NATO, acest lucru nu mai este posibil. În primul rând pentru că lucrurile au evoluat, iar relațiile bilaterale trebuie să privescă spre viitor și nu către trecut.

În concluzie se poate aprecia că NATO este puțin depășită de evoluțiile actuale și se depărtează ușor de realitate, nereușind să se adapteze la o situație aflată în schimbare.

Probabil că, în urma acestor concluzii voi fi acuzat din nou că sprijin punctul de vedere al Federației Ruse în ceea ce privește evoluțiile din Regiunea Mării Negre. De aceea, simt nevoia să-mi exprim din nou imparțialitatea și să menționez că încerc să înțeleg nevoia Federației Ruse de a-și apăra interesele într-o zonă atât de sensibilă pentru ea. Nu înțeleg însă de ce ar trebui să sprijin Ucraina atunci când reclamă pierderea unor teritorii, care nu i-au aparținut niciodată din punct de vedere istoric. Să nu uităm totuși că vorbim de un stat care include teritorii preluate de la toate țările vecine, inclusiv din România.

Mai vreau, de asemenea, să menționez un lucru. Nu sunt împotriva NATO și cred că integrarea României în alianță a fost opțiunea corectă aleasă de reprezentanții politici. Consider că apartenența României la NATO este necesară pentru asigurarea unei securități rezonabile, care nu ar fi posibilă în afara alianței.

Însă, parcă organizația politico-militară, pe măsura extinderii, devine tot mai mult politică și tot mai puțin militară. Aș fi fost mult mai mulțumit cu apartenența României la o alianță cu 16 state membre, decât la una cu 29 de state.

Sursa: topwar.ru.