Fregata rusă Amiral Gorshkov a traversat Canalul Suez și a intrat în Marea Roșie

Serviciul de presă al Flotei de Nord din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 21.03.2019, fregata Amiral Gorshkov a traversat Canalul Suez și a intrat în Marea Roșie.

“Împreună cu fregata au trecut prin canal și nava de asigurare logistică Elbrus și remorcherul de salvare Nikolai Ciker”, se arată în comunicatul de presă.

“Trecerea navelor din cadrul detașamentului Flotei de Nord prin Canalul Suez a durat câteva ore, timp în care misiunile de bază au constat în asigurarea manevrării sigure a fregatei și navelor auxiliare, în condițiile unei navigații intense”, au precizat reprezentanții Serviciului de presă.

Echipajele navelor participante la marșul de lungă durată au parcurs deja peste 5.900 de mile marine.

“În continuare, detașamentul de nave al Flotei de Nord va defășura misiuni conform planului marșului de lungă durată, în acvatoriul Mării Roșii”, a anunțat Serviciul de presă.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Probabil, în perioada următoare, fregata Amiral Gorshkov va îndeplini misiuni similare cu cele desfășurate de distrugătorul Severomorsk în ultimele luni ale anului 2018.

Detașamentul de nave al Flotei de Nord va participa la misiuni împotriva pirateriei maritime în Golful Aden și Oceanul Indian și va executa o serie de escale în porturi din regiune.

Surse: tass.ru, korabel.ru.

Lasă un comentariu