Serviciul de Presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat, pe 06.05.2019, că, de la începutul anului, aproximativ 500 de militari aparținând subunităților de tancuri și antitanc ale Bazei Militare ruse din Abhazia au fost instruiți pe simulatoare computerizate moderne.
Operatorii de la complexele de rachete dirijate antitanc Shturm-S și echipajele tancurilor T-72B3 și-au perfecționat deprinderile profesionale, în cadrul programelor de pregătire pentru luptă.
Formatele software ale simulatorului crează pentru cursant un câmp de luptă virtual, ținând cont de timpul anului și de condițiile meteorologice, de caracteristicile geografice și climatice ale raionului de instruire.
Simulatoarele permit crearea unei hărți reale de luptă, indicând, simultan, la distanțe diferite, până la 15 ținte, precum tancuri, mașini de luptă ale infanteriei, instalații de artilerie autopropulsate și altele.
Pentru operatorii complexelor de rachete, monitoarele arată traiectoria de zbor a rachetei, mișcarea țintelor terestre și aeriene, dimensiunile care se modifică proporțional cu raza de acțiune, precum și interfața cu operatorul – lumină, sunet, fum etc.
Posibilitățile de lucru ale simulatoarelor le permit instructorilor ca, în regim automatizat, să stabilească greșelile cursanților, să mențină legătura cu aceștia și să modeleze situația de luptă.
Comentariu remnmilitaryblog.com: În Abhazia este dislocată Baza Militară 7 – Gudauta a Armatei 49 arme întrunite – Stavropol din cadrul Regiunii Militare Sud, care are statut de brigadă de infanterie moto întărită.
Subunitățile de tancuri și antitanc ale acesteia sunt reprezentate de un batalion de tancuri și un divizion de artilerie antitanc.
În dotarea bazei se află 41 de tancuri T-72B3 și 12 complexe de rachete Shturm-S.