În cadrul unei ședințe selective desfășurată la Centrul Național de Conducere a Apărării Federației Ruse din Moscova, ministrul apărării, general de armată Serghei Șoigu a anunțat, pe 08.05.2019, că amiralul Vladimir Korolev, care a îndeplinit până în prezent funcția de comandant-șef al Forțelor Navale, și-a încheiat serviciul militar desfășurat timp de 46 de ani și a trecut în rezervă.
Potrivit declarațiilor ministrului rus al apărării, Vladimir Korolev va începe să lucreze în Corporația Întrunită Constructoare de Nave (OSK), unde va coordona realizarea comenzilor de stat pentru apărare și a programelor speciale, în interesul Forțelor Armate și îndeosebi al Forțelor Navale.
Serghei Șoigu a anunțat că, prin decretul prezidențial numărul 23 din 03.05.2019, au fost efectuate următoarele numiri în funcții:
– fostul comandant al Flotei de Nord, amiral Nikolai Evmenov, a fost numit în funcția de comandant-șef al Forțelor Navale;
– fostul comandant al Flotei din Marea Neagră, viceamiral Aleksandr Moiseev, a fost numit în funcția de comandant al Flotei de Nord;
– fostul locțiitor al șefului Statului Major General, viceamiral Igor Osipov, a fost numit în funcția de comandant al Flotei din Marea Neagră.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Schimbările de personal efectuate la conducerea Forțelor Navale sunt normale, acestea fiind determinate de trecerea în rezervă pentru limită de vârstă a amiralului Vladimir Korolev.
Așa cum era normal, vacantarea unui post de la vârful ierarhiei militare a antrenat o serie de schimbări pe verticală. Acestea au fost făcute cu respectarea unor cutume stabilite de-a lungul timpului.
Astfel, la conducerea Forțelor Navale a fost adus comandantul Flotei de Nord, care este cea mai complexă flotă din Federația Rusă, incluzând mai mult submarine nucleare cu destinație strategică, singurul portavion al Forțelor Navale și două crucișătoare cu propulsie nucleară.
La conducerea Flotei de Nord a fost numit viceamiralul Aleksandr Moiseev, care a comandat Flota rusă din Marea Neagră (FRMN) din august 2008. Moiseev a venit la conducerea FRMN din postura de locțiitor al șefului Statului Major General. Această cutumă a fost respectată și în prezent, în funcția de comandant al FRMN fiind numit viceamiralul Igor Osipov, care anterior a îndeplinit tot funcția de locțiitor al șefului Statului Major General.
În ultimii ani, în contextul situației de securitate din Regiunea Mării Negre și a operației militare din Siria, importanța FRMN a crescut în mod considerabil. Deși nu include mijloace aparținând Forțelor Nucleare Strategice, FRMN poate fi așezată cel puțin pe același plan cu Flota de Nord și Flota din Oceanul Pacific. Trebuie menționat și faptul că, în prezent, FRMN dispune de cele mai multe platforme purtătoare de rachete de croazieră de tip Kalibr, respectiv șase submarine și șase nave de suprafață. În anul 2019, numărul acestora va crește de la 12 la 15, prin introducerea în înzestrare a încă trei nave de suprafață dotate cu complexe de rachete Kalibr-NK.