Starea celor 10 avioane MiG-29 ucrainene rămase în Crimeea este “jalnică”

Agenția de presă rusă RIA Novosti a publicat, pe 08.05.2019, o declarație a deputatului Dumei de Stat din Sevastopol, Dmitry Belik, potrivit căruia, cele aproximativ 10 avioane de vânătoare MiG-29 ale Forțelor Aeriene ale Ucrainei rămase în Crimeea în anul 2014 sunt pierdute iremediabil ca și unități de luptă.

După reunificarea Crimeii cu Federația Rusă, pe teritoriul peninsulei au rămas câteva zeci de nave ucrainene și aproape 10 avioane MiG-29, aflate pe aerodromul Belbek. Toată tehnica de luptă ucraineană rămasă în peninsulă se află în stadiul din 2014, fără să fie întreținută sau reparată.

“Avioanele de vânătoare MiG-29 ale Forțelor Aeriene ale Ucrainei, care se află pe teritoriul Bazei Aeriene – Belbek, au devenit complet inutilizabile, iar astăzi au un aspect jalnic”, a spus Belik.

Potrivit declarațiilor deputatului, “avioanele ucrainene se află pe o platformă situată în apropierea mării, iar în ultimii cinci ani pe acestea nu au fost aplicate tratamente profilactice anticorozive, iar motoarele și electronica nu au mai fost pornite”.

“În prezent, acestea nu mai seamănă cu șoimii, ci cu niște rațe renegate. Trenul de aterizare și roțile au devenit caduce. Astfel că, este mai ieftin ca avioanele să fie distruse decât să fie reparate”, a adăugat deputatul.

În același timp, deputatul a exclus folosirea avioanelor ucrainene în calitate de piese de schimb pentru repararea tehnicii de aviație rusești.

“În principiu, nu poți să iei piese de pe o mașină căzută și să le pui pe o limuzină. Piloții noști zboară pe avioane moderne, noi, care sunt întreținute în mod regulat, și nu avem nevoie de nicio donație, în special ucraineană”, a spus Belik.

Comentariu remnmilitaryblog.com: În anul 2014, în urma integrării Crimeii în Federația Rusă, partea rusă a returnat Ucrainei tehnica militară rămasă în peninsulă. A păstrat însă “câteva zeci de nave și aproximativ 10 avioane MiG-29”.

Într-un fel, este surprinzător faptul că militarii ruși nu au folosit tehnica ucraineană, deși de unele unități chiar ar fi avut nevoie, ca de exemplu submarinul Zaporojie sau o navă mare de desant. Acestea au fost introduse în dotarea Forțelor Armate ale Federației Ruse, dar au fost menținute în rezervă.

Probabil, partea rusă a intenționat doar să scadă capacitatea de luptă a două componente cheie ale Forțelor Armate ale Ucrainei, respectiv Forțele Navale și Forțele Aeriene, pentru eventualitatea unei încercări de recuperare prin forță a Peninsulei Crimeea.

Sursa: ria.ru.

Lasă un comentariu