Serviciul de presă al Flotei de Nord din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 08.05.2019, distrugătorul Severomorsk, însoțit de petrolierul de capacitate medie Viazma, a început traversarea Canalului Mânecii. Detașamentul de nave a intrat în partea de sud a strâmtorii, care separă insulele britanice de Europa continentală.
Marți, pe 07.05.2019, distrugătorul Severomorsk a executat un exercițiu de aprivizionarea cu mărfuri lichide de la petrolier, în timp ce se afla la ancoră. Militarii au completat rezervele de apă potabilă și carburanți, care le vor ajunge până la sosirea în punctul de dislocare permanentă.
Marșul de instrucție al distrugătorului Severomorsk, care a început pe 05 iulie anul trecut, se apropie de final. La sfârșitul săptămânii viitoare, nava urmează să ajungă la Severomorsk, Baza Navală principală a Flotei de Nord.
În timpul marșului de lungă durată, care a fost împărțit în două etape, distrugătorul s-a aflat în Oceanul Atlantic și în Oceanul Indian. A participat la Parada Navală Principală de la Kronștadt și la un exercițiu intercategorii al Forțelor Navale ale Federației Ruse în Marea Mediterană. De asemenea, echipajul distrugătorului a îndeplinit o serie de misiuni diplomatice și escale în porturile Alger, Viktoria, Pemba, Antsiranana și Djibouti și a participat la exercițiul internațional ruso-pakistanez Musonul arab-2018.
De la jumătatea lunii ianuarie și până la începutul lunii martie, nava a fost supusă unui proces de reparații în Baza Navală – Sevastopol a Flotei ruse din Marea Neagră, după care a continuat să execute misiuni în Marea Mediterană.
În total, nava a parcurs aproximativ 40.000 de mile marine, iar echipajul acesteia a desfășurat zeci de activități de pregătire pentru luptă privind combaterea pirateriei maritime și a terorismului pe mare, de apărare a navei, precum și de căutare a submarinelor, de clasificare și de escortare a acestora.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Distrugătorul Severomorsk a încheiat îndeplinirea de misiuni în Marea Mediterană pe 03.05.2019, după care a traversat Strâmtoarea Gibraltar și a ieșit în Oceanul Atlantic.
Pe 06.05.2019, distrugătorul a încheiat traversarea Golfului Biskaya, iar pe 07.05.2015, nava a făcut joncțiunea cu petrolierul Viazma.