Flota rusă din Marea Neagră a sărbătorit împlinirea a 236 de ani de la înființare

Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat că, pe 13.05.2019, în Piața Ekaterina din Sevastopol, a fost organizată o festivitate consacrată împlinirii a 236 de ani de la înființarea Flotei din Marea Neagră.

La aceasta au luat parte comandantul actual al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), amiral Aleksandr Moiseev, și viitorul comandant, viceamiralul Igor Osipov, despre numirea căruia s-a aflat în aceste zile.

În cadrul festivității, a fost organizată o ceremonie de decorare a militarilor FRMN, care s-au remarcat în îndeplinirea îndatoririlor militare. Aceștia au primit insigne din partea ministrului apărării și comandantului FRMN și scrisori de mulțumire din partea guvernatorului orașului Sevastopol.

De asemenea, a fost organizată depunerea de coroane de flori la monumentul împărătesei Ekaterina a II-a, fondatoarea Flotei din Marea Neagră și a orașului Sevastopol.

Pe navele FRMN a fost arborat drapelul Sfântului Andrei și steagurile colorate de sărbătoare.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Pe 13 mai 1783 (02 mai pe stil vechi), în Golful Akhtiar, a sosit o escadră formată din cinci fregate și alte opt nave ale Flotei din Azov, sub comanda viceamiralului F.A. Klokachev. De atunci, Forțele Navale din sudul Federației Ruse au devenit cunoscute sub numele de Flota din Marea Neagră.

Golful Akhtiar a devenit astfel baza principală a navelor flotei. Pe 14 iunie (03 iunie pe stil vechi), marinarii au pus bazele primelor patru cladiri ale viitorului oraș și port. Inițial, acesta a fost denumit Akhtiar (White Cliff), iar apoi, în conformitate cu decretul Ekaterinei a II-a din 10 februarie 1784, a fost numit Sevastopol (Worthy City).

În anul 1785, a fost aprobat primul ștat al Flotei din Marea Neagră.

Surse: mil.ru, tvzvezda.ru, rg.ru, crimeea.kp.ru, vesti-sevastopol.ru.

Lasă un comentariu