În cadrul unei vizite de lucru desfășurate la Întreprinderea de aviație Gorbunov din Kazan, parte a societății Tupolev, președintele rus, Vladimir Putin, a declarat, pe 13.05.2019, că Ministerul Apărării nu exclude creșterea volumului contractului pentru achiziționarea de bombardiere strategice de tip Tu-160.
“La începutul anului trecut, am semnat un contract pentru 10 avioane Tu-160. Alte 10 avioane de acest tip vor fi modernizate. Numărul de avioane ar putea fi crescut. Ministerul Apărării nu exclude mărirea contractului în viitor, ținând cont de faptul că, practic, Tu-160 devine un avion complet nou, cu posibilități uriașe”, a precizat președintele.
Avionul Tu-160 este un bombardier strategic supersonic, cu geometrie variabilă a aripilor, dezvoltat de Biroul de proiectare Tupolev, în perioada 1970-1980. Acesta este destinat pentru distrugerea cu arme nucleare sau convenționale a celor mai importante obiective din adâncimea dispozitivului adversarului. Greutatea maximă a încărcăturii este de 45 de tone. În Federația Rusă, datorită grației sale, avionul a fost denumit Lebăda albă, iar în clasificare NATO este cunoscut drept Blackjack.
Avioanele Tu-160, împreună cu bombardierele Tu-95MS, reprezintă componenta aeriană a triadei nucleare ruse.
Comentariu remnmilitaryblog.com: În prezent, Aviația cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică) din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse dispune de 16 avioane de tip Tu-160, astfel:
– Vasily Reshetnikov (număr de bord 02 roșu, număr de serie 702, număr de înregistrare RF-94102, primul zbor în 1991);
– Pavel Taran (număr de bord 03 roșu, număr de serie 703, număr de înregistrare RF-94101, primul zbor în 1991);
– Ivan Yarygin (număr de bord 04 roșu, număr de serie 704, număr de înregistrare RF-94112, primul zbor în 1992);
– Aleksandr Golovanov (număr de bord 05 roșu, număr de serie 705, număr de înregistrare RF-94104, primul zbor în 1992);
– Ilya Muromets (număr de bord 06 roșu, număr de serie 801, număr de înregistrare RF-94105, primul zbor în 1994);
– Aleksandr Molodchy (număr de bord 07 roșu, număr de serie 802, număr de înregistrare RF-94106, primul zbor în 2000);
– Vitaly Kopylov (număr de bord 08 roșu, număr de serie 803, număr de înregistrare RF-94115, primul zbor în 2007);
– Nikolay Kuznetsov (număr de bord 10 roșu, număr de serie 601, număr de înregistrare RF-94100, primul zbor în 1989);
– Vasily Senko (număr de bord 11 roșu, număr de serie 602, număr de înregistrare RF-94114, primul zbor în 1989);
– Aleksandr Novikov (număr de bord 12 roșu, număr de serie 603, număr de înregistrare RF-94109, primul zbor în 1990);
– Igor Sikorsky (număr de bord 14 roșu, număr de serie 304, număr de înregistrare RF-94103, primul zbor în 1988);
– Vladimir Sudets (număr de bord 15 roșu, număr de serie 505, număr de înregistrare RF-94108, primul zbor în 1989);
– Alexey Plokhov (număr de bord 16 roșu, număr de serie 503, număr de înregistrare RF-94107, primul zbor în 1988);
– Valery Cikhalov (număr de bord 17 roșu, număr de serie 504, număr de înregistrare RF-94110, primul zbor în 1989);
– Andrei Tupolev (număr de bord 18 roșu, număr de serie 605, număr de înregistrare RF-94111, primul zbor în 1990);
– Valentin Blizniuk (număr de bord 19 roșu, număr de serie 202, număr de înregistrare RF-94113, primul zbor în 1987).
Al 17-lea avion de acest tip, Mikhail Gromov (număr de bord 01 roșu, număr de serie 701, primul zbor în 1991) s-a prăbușit pe 18.09.2003.
Toate cele 16 avioane sunt dislocate pe aerodromul Engels din Regiunea Saratov și fac parte din regimentul de aviație de bombardament al Diviziei 22 Aviație de Bombardament – Engels.
Din cele 16 avioane, sunt operaționale, în permanență 10-12 aeronave. Restul se află în rezervă sau în reparații și modernizare.