Două avioane de vânătoare ucrainene MiG-29 s-au ciocnit în aer, în timp ce încercau să descopere și să doboare o rachetă hipersonică rusească de tip Kinzhal

foto

Mai multe surse rusești au informat că, pe 25.08.2023, în spațiul aerian al regiunii Jytomyr, s-au ciocnit două avioane de vânătoare de tip MiG-29 aparținând Forțelor Aeriene ale Ucrainei.

Potrivit datelor prezentate de acestea, incidentul a avut loc în timp ce piloții ucraineni încercau să detecteze și să doboare o rachetă hipersonică rusească de tip Kinzhal. Ambii piloți de pe cele două aeronave și-au pierdut viața.

Unul dintre piloții decedați, în vârstă de 30 de ani, era unul dintre cei mai buni și mai mediatizați piloți militari ucraineni, cu indicativul “Juice”. Acesta urma să se pregătească pentru pilotarea avioanelor americane de tip F-16.

foto 2

În timp ce despre al doilea pilot nu se știe nimic, Juice era bine cunoscut pe Internet. Acesta a scris pe blog și a acordat interviuri presei occidentale și ucrainene. El a fost prezentat ca “un as al aviației” și a fost promovat ca “pedepsitor al orcilor”. În același timp, Juice Fighter s-a plâns în mod repetat de MiG-29, spunând că este o aeronavă veche, cu care nu a putut să doboare avioanele rusești moderne, care sunt mai bine echipate cu diverse arme și sisteme de bord.

După câte se pare, una dintre aeronavele implicate în accident a căzut pe o clădire rezidențială, fiind posibilă existența și a altor victime. 

Comentariul remnmilitaryblog.com: Moartea unuia dintre cei mai cunoscuți piloți militari ucraineni a fost confirmată și pe Twitter de mai mulți utilizatori din Ucraina.

foto 1

În ceea ce privește atacul cu rachete Kinzhal din 25 august, trebuie precizat faptul că, deocamdată, acesta nu a fost confirmat de niciuna dintre părți. Cu toate acestea, în cursul zilei de vineri, au fost declanșate de șase ori alerte aeriene pe întreg teritoriul Ucrainei. De regulă, acest lucru se întâmplă atunci când oficialii ucraineni primesc informații despre decolarea unor avioane de vânătoare rusești de tip MiG-31K, dotate cu rachete hipersonice Kinzhal.

Este posibil ca avioanele ucrainene de tip MiG-29 să fi fost ridicate în aer preventiv, în așteptarea unor eventuale lansări ale rachetelor rusești.

Surse: topwar.ru, topcor.ru, twitter.com.

Lasă un comentariu