Rușii susțin că “mortul” Pavel Derzhavin a participat la exerciții lângă Sevastopol. Acestea au vizat chiar apărarea antimină

foto

Departamentul asigurare informațională din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a anunțat că, pe 13.10.2023, în rada externă a Golfului Sevastopol, a fost executat un exercițiu planificat de apărare antimină și antidiversiune.

“Astăzi, în rada externă a Golfului Sevastopol s-a desfășurat un exercițiu de apărare antimină și antidiversiune. Pe timpul acestuia, au fost îndeplinite misiuni de căutare și distrugere a minelor marine plutitoare și a vedetelor fără echipaj”, se arată într-un comunicat de presă al departamentului, preluat de agențiile Tass și Interfax.

Potrivit reprezentanților militari ruși, la exercițiul de la Sevastopol au participat nava de patrulare Pavel Derzhavin, dragoare maritime și vedete antidiversiune.  

“La exercițiu au luat parte nava de patrulare Pavel Derzhavin, dragoare maritime și vedete antidiversiune. De asemenea, misiunile de căutare-salvare planificate în cadrul acestuia au fost asigurate de forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de nave de căutare și salvare aparținând FRMN. La încheierea exercițiului, toate navele vor reveni în punctul de dislocare permanentă”, au concluzionat reprezentanții FRMN.  

Comentariul remnmilitaryblog.com: În urmă cu două zile, surse ucrainene au informat că nava de patrulare Pavel Derzhavin a FRMN a explodat în apropiere de Sevastopol, cel mai probabil în urma impactului cu o mină marină. Pe rețelele de socializare au apărut chiar o serie de speculații potrivit cărora ar fi fost vorba despre un așa-numit “friendly fire”, deoarece mina marină ar fi aparținut chiat forțelor ruse.

Deși partea rusă susține că a fost vorba despre un exercițiu planificat, probabil că acesta a fost organizat tocmai în scopul dezmințirii informațiilor apărute pe sursele ucrainene, unele dintre ele confirmate chiar de reprezentanți ai Forțelor Navale ale Ucrainei.

În prezent, FRMN dispune de patru nave de patrulare Proiect 22160 din clasa Vasili Bykov, care au fost introduse în dotare în perioada 2018-2022. Este vorba despre navele Vasili Bykov, Dmitri Rogachev, Pavel Derzhavin și Serghei Kotov din compunerea Brigăzii 184 Nave Pază Raion Maritim – Novorossiysk. De asemenea, alte două nave de acest tip, Viktor Veliky și Nikolai Sipyagin, se află în construcție, urmând să fie introduse în înzestrarea aceleiași brigăzi, în perioada 2023-2024.

Navele din cadrul proiectului, au fost criticate puternic de specialiștii militari ruși, după ce conflictul din Ucraina a dovedit că acestea au foarte multe deficiențe, inclusiv în ceea ce privește capabilitățile de apărare antiaeriană. Pentru a remedia această lacună s-a luat decizia instalării pe heliporturile navelor a unor mijloace de apărare antiaeriană de tip Tor, destinate în mod normal Forțelor Terestre.  

Recent, partea ucraineană a informat că alte două nave ale proiectului, respectiv Dmitri Rogachev și Serghei Kotov, ar fi fost lovite și avariate în partea de sud-vest a Mării Negre, unde îndeplineau misiuni de asigurare a securității navigației și a gazoductelor care leagă Rusia și Turcia. Reprezentanții ruși nu au confirmat aceste informații și au asigurat că cele două nave continuă să-și îndeplinească misiunile.

Trebuie precizat faptul că, puși în fața evidențelor, rușii au recunoscut distrugerea sau avarierea unor nave în zona Mării Negre, cum a fost cazul crucișătorului Moscova, navelor de desant Saratov, Olenogorsky Gornyak, Minsk sau a submarinului Rostov pe Don. Toate acestea au apărut în imagini postate pe Internet, iar partea rusă nu a mai putut să nege lovirea lor de către militarii ucraineni.   

Surse: militarynews.ru, tass.ru, topwar.ru.

Lasă un comentariu