Pentru a marca o normalitate care nu mai există, navele rusești au desfășurat exerciții cu trageri de luptă în Marea Neagră

foto

Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 08.01.2024, că un detașament de nave de luptă aparținând Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a desfășurat un exercițiu tactic cu trageri de luptă, în timpul îndeplinirii misiunilor de patrulare în acvatoriul Mării Negre, pentru protejarea navelor civile pe rutele maritime comerciale împotriva amenințărilor venite din partea Ucrainei.

“În prima etapă a exercițiului, echipajele navelor de patrulare au desfășurat activități de descoperire și distrugere a unui vehicul aerian fără pilot. Sistemul de artilerie de la bordul uneia dintre nave a fost întrebuințat împotriva dronei adversarului, iar ținta a fost lovită”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.

“Pe timpul celei de-a doua etape, au fost practicate acțiuni de distrugere a dronelor maritime ale inamicului. Echipamentele de supraveghere ale navelor au detectat prezența unor drone maritime în zona de desfășurare a activităților, care au fost distruse cu ajutorul focului de artilerie”, au precizat reprezentanții militari ruși.

Potrivit acestora, “după finalizarea exercițiului de luptă, echipajele navelor din cadrul FRMN au continuat să îndepliească misiuni de patrulare în Marea Neagră, pe rutele maritime comerciale intensive”. 

Comentariul remnmilitaryblog.com: Probabil că, partea rusă a mediatizat exercițiul desfășurat de navele de luptă în Marea Neagră în încercarea de a prezenta o activitate normală a FRMN în regiune.

Însă, această normalitate nu mai există, deoarece conflictul ucrainean a forțat FRMN să-și mute centrul de greutate de la Sevastopol la Novorossiysk. Astfel, navele de luptă principale (în special platformele purtătoare de rachete de croazieră Kalibr) au fost redistribuite în porturile Novorossiysk și Feodosia, pentru a evita loviturile rachetelor și dronelor ucrainene.

Se pare însă că această măsură nu a fost tocmai suficientă, deoarece, în ultima perioadă, rachetele ucrainene ajung tot mai des și în partea de sud-est a Peninsulei Crimeea, unde au distrus nave importante precum nava de desant Novocherkassk la Feodosia sau nava mică purtătoare de rachete Askold la Kerci.

În acest context, trebuie făcute mai multe precizări în ceea ce privește dislocarea și funcționarea navelor de luptă ale FRMN.

În primul rând, este de remarcat faptul că portul Sevatopol nu este chiar atât de inaccesibil adversarului, așa cum au crezut reprezentanții ruși, care au fost nevoiți să îndepărteze Ucraina din Peninsula Crimeea pentru păstrarea lui. De asemenea, chiar peninsula însăși, considerată de autoritățile de la Moscova “un portavion care nu poate fi scufundat”, a primit mai multe lovituri decât era de așteptat.  

În al doilea rând, faptul că rușii au construit o infrastructură solidă la Novorossiysk atunci când se credea că partea ucraineană nu va mai prelungi acordul de staționare a navelor FRMN la Sevastopol, le-a prins bine acum pe timpul conflictului dintre cele două țări. Portul Novorossisk este cea mai sigură locație a flotei ruse, nu numai datorită distanței mai mari față de mijloacele de lovire ale armatei ucrainene, ci și a prezenței sale pe teritoriul vechi al Rusiei, unde Forțele Armate ale Ucrainei au rețineri în ceea  ce privește întrebuințarea armelor primite din Occident.   

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un comentariu