Culmea precauției: Rușii au montat un dispozitiv de protecție împotriva dronelor pe un submarin nuclear

foto

Publicația indiană IDRW a semnalat faptul că, pe Internet, au apărut imagini cu un submarin aparținând Forțelor Armate ale Federației Ruse, care este dotat cu echipamente antidronă.

“Este pentru prima dată în lume când o astfel de măsură este folosită pe o navă de război”, au notat jurnaliștii de la IDRW.

După câte se pare, este vorba despre submarinul cu propulsie nucleară Tula (clasa Delfin) al Flotei de Nord, care este conceput pentru lovirea adversarului cu rachete balistice intercontinentale de tip Sineva, cu ogive nucleare.

Deasupra submarinului, a fost montată o structură de tip “cușcă”, în jurul turnului de conducere al acestuia.

“Această armură improvizată se găsește, de obicei, pe tancuri și pe alte vehicule blindate din zonele de luptă”, au informat jurnaliștii indieni.

Potrivit acestora, amplasarea de viziere antidrone pe submarinele rusești poate indica o îngrijorare crescândă în rândul comandanților față de amenințarea reprezentată de atacurile dronelor ucrainene.

“Eficiența acestei armuri celulare pe un submarin rămâne de verificat. Unii analiști se îndoiesc de utilitatea sa sub apă, în timp ce alții admit că poate oferi o protecție limitată împotriva dronelor mici disponibile în comerț”, a concluzionat presa indiană. 

Comentariul remnmilitaryblog.com: Dotarea submarinelor rusești cu mijloace suplimentare de protecție arată amploarea fără precedent atinsă de întrebuințarea dronelor în cadrul conflictului din Ucraina.

Probabil că, măsura vizează protejarea submarinelor în timpul staționării în bazele navale și nu atunci când acestea se află în imersiune.

Trebuie precizat faptul că, în timpul războiului cu Ucraina, Forțele Navale ale Federației Ruse au mai înregistrat o premieră în domeniul submarinelor. Astfel, pentru prima dată în lume, un submarin a fost lovit cu o rachetă aer-sol. Este vorba despre submarinul Rostov pe Don, Proiect 636.3, care a fost avariat în timpul unui atac al armatei ucrainene asupra Sevastopolului.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un comentariu