
Adjunctul Centrului rus pentru reconcilierea părților aflate în conflict din Siria, general maior Yuri Popov, a declarat că, pe 29.06.2024, deasupra provinciei Homs, a avut loc un nou incident aerian, în timpul căruia o dronă americană de cercetare strategică MQ-9 Reaper s-a apropiat în mod periculos de un avion de vânătoare rusesc.
Potrivit informațiilor publice, sâmbătă, 29 iunie, o dronă a coaliției maericane, aflată în spațiul aerian sirian, s-a apropiat periculos de un avion de luptă rusesc de tip Su-35S, care îndeplinea o misiune de patrulare. Pilotul rus a efectuat o manevră de evitare a aparatului de zbor fără pilot, prevenind astfel o coliziune. Incidentul a avut loc la o altitudine de aproximativ 8.500 de metri.
“Pe 19 iunie, între orele 11:00 și 11:05, desupra satului Es-Sukhneh din provincia Homs, la altitudini cuprinse între 7.500 și 8.500 de metri, a avut loc din nou o apropiere periculoasă între un vehicul aerian fără pilot MQ-9 Reaper al coaliției americane și o aeronavă Su-35S a Forțelor Aerocosmice ruse, care efectua un zbor programat în spațiul aerian sirian”, a precizat generalul Popov.
După cum a menționat acesta, este vorba despre al doilea incident de acest fel produs în ultimele zile. Astfel, în ultima perioadă, avioanele rusești și dronele americane “se ciocnesc” din ce în ce mai des pe cerul Siriei.
Partea rusă susține că forțele coaliției americane se află ilegal în Siria și, prin urmare, toate zborurile avioanelor și dronelor acesteia se desfășoară cu încălcarea legislației internaționale. În schimb, avioanele de vânătoare rusești, aflate legal pe teritoriul sirian, efectuează în mod curent zboruri programate în spațiul aerian al Siriei.
Comentariul remnmilitaryblog.com: Numai în luna iunie, în Siria, au avut loc trei incidente aeriene, în care drone americane de cercetare s-au apropiat de avioane de vânătoare rusești, aproximativ în aceeași zonă din provincia Homs, și “numai profesionalismul piloților militari ruși a făcut ca o coliziune între mijloacele aeriene să fie evitată”.
Prima întâlnire aeriană pe cerul Siriei a avut loc, pe 21 iunie, între o dronă americană MQ-9 Reaper și un avion rusesc de vânătoare Su-35S. De asemenea, un incident similar s-a produs pe 25 iunie, când o dronă americană MQ-9 Reaper s-a apropiat periculos de un avion rusesc de vânătoare și bombardament Su-34.
Probabil că, dacă părțile vor continua în acest fel, este doar o chestiune de timp până când o coliziune reală va avea loc între mijloacele aeriene americane și rusești.
Trebuie precizat faptul că o evoluție similară ale loc și în zona Mării Negre, unde avioanele de vânătoare rusești amenință dronele americane de cercetare de tip RQ-4B Global Hawk, pe care le acuză de activități ostile, în sprijinul armatei ucrainene.