Două bombardiere strategice rusești Tu-95MS au patrulat deasupra Mării Japoniei. Aeronavele au fost interceptate de avioane de vânătoare din “țări străine”

foto

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 30.07.2024, două bombardiere strategice de tip Tu-95MS au executat un zbor programat de patrulare deasupra apelor neutre ale Mării Japoniei. (Video)

“Durata zborului a fost de arpoximativ 10 ore. Bombardierele strategice au fost însoțite de avioane de vânătoare Su-35S și Su-30SM din cadrul Forțelor Aerocosmice”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.

“Pe anumite porțiuni ale traietului de zbor, bombardierele strategice rusești au fost escortate de avioane de vânătoare ale unor state străine”, au menționat reprezentanții ministerului.

Potrivit precizărilor acestora, “zborul a fost efectuat în strictă conformitate cu normele internaționale de întrebuințare a spațiului aerian situat deasupra apelor neutre”.

“Piloții Aviației cu rază lungă de acțiune execută în mod regulat zboruri deasupra apelor neutre ale Oceanului Arctic, Oceanului Atlantic de Nord, Mării Negre, Mării Baltice și Oceanului Pacific”, se mai arată în comunicatul de presă al Ministerului rus al Apărării.

Bombardierele strategice Tu-95MS și Tu-160, precum și bombardierele cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 aparțin Aviației cu rază lungă de acțiune din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse.

Acestea reprezintă componenta aeriană a Triadei nucleare, dar pot să execute și atacuri convenționale cu rachete și bombe, inclusiv cu rachete de croazieră. 

Comentariul remnmilitaryblog.com: Postul de televiziune Zvezda al Ministerului rus al Apărării a prezentat un material video referitor la zborul efectuat marți de bombardierele strategice rusești.

Din analiza acestuia rezultă că misiunea a fost îndeplinită cu participarea bombardierelor Tu-95MS cu numerele de bord 43 și 44 roșii. Acestea aparțin Regimentului 79 Aviație de Bombardament – Ukrainka din cadrul Diviziei 326 Aviație de Bombardament a Aviației cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică).

Probabil că aeronavele rusești au fost interceptate de avioane de vânătoare aparținând Forțelor Aeriene ale Japoniei și Coreei de Sud.

Trebuie precizat faptul că misiunea s-a desfășurat pe fondul declanșării unor manevre de amploare ale Forțelor Navale ale Federației Ruse, la care participă aproximativ 20.000 de militari și 300 de nave de luptă și auxiliare.

Deși partea rusă nu a precizat încă, probabil că este vorba despre exercițiul anual Scutul Oceanului, care se desfășoară, de regulă, după festivitățile consacrate Zilei Forțelor Navale, programate în ultima duminică din luna iulie.  

Surse: militarynes.ru, tvzvezda.ru.

 

 

Lasă un comentariu