
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 14.08.2024, două bombardiere strategice de tip Tu-95MS au efectuat un zbor palanificat în spațiile aeriene situate deasupra apelor neutre ale Mării Barents și Mării Norvegiei. (Video)
“Durata zborului a fost de peste patru ore. Bombardierele strategice au fost însoțite de avioane de vânătoare MiG-31 din cadrul Forțelor Aerocosmice”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.
“Pe anumite porțiuni ale traiectului de zbor, aeronavele rusești au fost escortate de avioane de vânătoare din state străine”, au precizat reprezentanții Ministerului rus al Apărării.
Anterior, oficialii militari ruși anunțaseră că două bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 au executat zboruri similare deasupra apelor neutre ale Mării Baltice. (Video)
“Durata zborului a fost de aproximativ cinci ore. Pe anumite porțiuni ale traiectului de zbor, aeronavele rusești au fost escortate de avioane de vânătoare din țări străine”, au spus reprezentanții ministerului.
Potrivit acestora, “bombardierele au fost însoțite de avioane de vânătoare Su-30SM și Su-27 din cadrul Forțelor Aerocosmice”.
Oficialii ruși au comunicat că echipajele Aviației cu rază lungă de acțiune execută în mod regulat zboruri de patrulare deasupra apelor neutre ale Oceanului Arctic, Oceanului Atlantic de Nord, Oceanului Pacific, Mării Negre și Mării Baltice.
“Toate zborurile avioanelor din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse se desfășoară în strictă conformitate cu normele internaționale de întrebuințare a spațiului aerian”, au concluzionat reprezentanții Ministeruluir rus al Apărării.
Bombardierele strategice Tu-95MS și Tu-160, precum și bombardierele cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 fac parte din compunerea Aviației cu rază lungă de acțiune din cadrul Forțelor Aerocosmice.
Acestea reprezintă componenta aeriană a triadei nucleare rusești și sunt capabile să execute și atacuri cu armamente convenționale, inclusiv cu rachete de croazieră.
Comentariul remnmilitaryblog.com: Postul de televiziune Zvezda al Ministerului rus al Apărării a prezentat scurte materiale video referitoare la misiunile de patrulare efectuate de aeronavele Tu-95MS și Tu-22M3.
Din analiza acestora, rezultă faptul că la misiunea desfășurată deasupra apelor neutre ale Mării Barents și Mării Noevegiei au participat bombardierele strategice Krasnoyarsk (număr de bord 19 roșu) și Kozelsk (număr de bord 22 roșu). Acestea aparțin Regimentului 184 Aviație de Bombardament – Engels (regiunea Saratov) din cadrul Diviziei 22 Aviație de Bombardament – Engels a Aviației cu rază lungă de acțiune (Aviația strategică).
Având în vedere faptul că durata zborului a fost una redusă, de numai patru ore, probabil că bombardierele strategice Tu-95MS au decolat de pe aerodromul Olenya din regiunea Murmansk. Acestea au fost dislocate în nordul Federației Ruse din cauza atacurilor repetate cu drone efectuate de militarii ucraineni asupra aerodromului din Engels.
Între altele, imaginile prezentate de oficialii militari ruși arată faptul că bombardierele Tu-95MS și Tu-22M3 au decolat de pe același aerodrom.