Informațiile militare ucrainene nu sunt de acord cu Vladimir Putin: Rusia nu a folosit o rachetă cu rază medie de acțiune de tip Oreshnik, ci o rachetă balistică a complexului Kedr

foto

În cadrul unui mesaj postat pe rețelele de socializare, Direcția principală de informații (GUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării a anunțat, pe 22.11.2024, că trupele ruse nu au întrebuințat în Ucraina o nouă rachetă balistică hipersonică de tip Oreshnik, așa cum a declarat președintele rus, Vladimir Putin, cu o zi înainte, ci o rachetă balistică a complexului de rachete Kedr.

Potrivit reprezentanților GUR, racheta a parcurs distanța de la locul de lansare din regiunea Astrakhan și până la întreprinderea Yuzhmash din Dnepropetrovsk în aproximativ 15 minute. Racheta a fost echipată cu șase focoase, fiecare dintre ele având șase submuniții. Viteza rachetei pe ultima secțiune a traiectoriei a atins 11 Mach.

După cum susține serviciul de informații ucrainean, complexul de rachete Kedr a fost testat în poligonul Kapustin Yar din regiunea Astrakhan în octombrie 2023 și iunie 2024.

Primele informații despre dezvoltarea complexului de rachete Kedr au apărut în Federația Rusă la începutul anului 2021, când s-a apreciat că va fi nevoie de mult timp pentru a finaliza și testa rachetele de acest tip. S-a presupus atunci că Forțele Armate ale Federației Ruse nu vor putea introduce în înzestrarea trupelor noul complex de rachete înaintea sfârșitului acestui deceniu.

Cu toate acestea, GUR sugerează că partea rusă a reușit să facă această rachetă de câteva ori mai rapid decât era planificat anterior, fiind adusă în stadiul de exploatare experimentală în anul 2024.

Ofițerii ucraineni de informații militare au stabilit că la producerea rachetei complexului Kedr participă mai multe întreprinderi din Volgograd, Voronej și Moscova.

Surse: topwar.ru, topcor.ru, apostrophe.ua, rbc.ua.

Lasă un comentariu