Rușii susțin că au distrus mai multe drone maritime ucrainene în Marea Neagră. Surse neoficiale afirmă că acestea ar fi vizat Podul Crimeea

foto

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 06.12.2024, trupele ruse au descoperit și distrus șase drone maritime aparținând Forțelor Armate ale Ucrainei în Marea Neagră.

“Pe 06 decembrie, în intervalul orar 07:00 – 12.00, Aviația navală a Flotei ruse din Marea Neagră a descoperit și distrus șase drone maritime aparținând Forțelor Armate ale Ucrainei în acvatoriul Mării Negre”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Tass.

Surse neoficiale, citate de presa rusă, afirmă că atacul armatei ucrainene a fost unul mai amplu și a vizat lovirea Podului Crimeea peste Strâmtoarea Kerch. Potrivit acestora, cel puțin zece drone maritime ucrainene ar fi fost distruse în zona Kerch și Feodosia.

Potrivit unor surse de monitorizare din Peninsula Crimeea, atacul Forțelor Armate ale Ucrainei a început pe timpul nopții, când au fost interceptate două drone maritime. Ulterior, la ora 05:10, în Crimeea a fost anunțată și o alertă de raid aerian, iar alte patru drone maritime au fost distruse în zona Kerch. În jurul orei 07:00 dimineața, a început al doilea val de atacuri, în pofida vremii nefavorabile. Podul Crimeea a fost închis traficului în ambele direcții pentru mai multe ore.  

Comentariul autorului: Atacul dronelor maritime ucrainene în zona Podului Kerch a fost confirmată și pe rețelele de socializare X și Telegram.

Din postările de pe acestea rezultă faptul că mai multe explozii au fost auzite în apropierea Șantierului naval Zaliv și în zona Arshintsevo.

Deocamdată nu există informații despre eventualele pagube provocate de lovitura ucraineană din proximitatea Peninsulei Crimeea.

Surse: tass.ru, topwar.ru, x.com, t.me.

Lasă un comentariu