“Pentru a înfrunta Rusia”: Lituania va cumpăra tancuri germane Leopard 2A8, pentru prima dată după prăbușirea fostei URSS în anul 1991

foto

Lituania va cumpăra tancuri germane pentru a înfrunta Rusia. Un contract în acest sens a fost semnat în a doua parte a lunii decembrie a anului trecut. Este demn de remarcat faptul că, de la prăbușirea URSS și obținerea independenței, armata lituaniană nu a mai avut tancuri în serviciul de luptă.

Pe 19 decembrie, reprezentanții Ministerului lituanian al Apărării au semnat un contract pentru producerea și livrarea ulterioară a 44 de tancuri Leopard 2A8 cu filiala germană a societății franco-germane KNDS (KNDS Deutschland, fostă Krauss-Maffei Wegmann). Anterior s-a vorbit despre interesul Lituaniei pentru 52 de tancuri germane și nu este exclus ca acordul dintre părți să includă posibilitatea comandării unui alt lot de blindate.

Lituanienii vor primi cele 44 de tancuri germane Leopard 2A8 pentru o sumă totală de 950 de milioane de euro. Alte detalii incluse în contract, referitoare la datele de livrare, nu au fost dezvăluite. Toate vehiculele blindate vor fi livrate unui batalion independent de tancuri, ce va fi numit după regale Mindaugas și care va face parte din Divizia 1 Infanterie planificată pentru operaționalizare până în anul 2030.

Potrivit Ministerului lituanian al Apărării, acesta va fi primul batalion de tancuri din cadrul Forțelor Armatele ale Lituaniei după anul 1991, când s-a produs desprinderea de fosta armată sovietică.

După cum s-a anunțat anterior, tancurile germane din armata lituaniană ar trebui să devină coloana vertebrală a unei noi brigăzi grele, care este formată special pentru confruntarea cu Rusia. Pe lângă tancurile germane Leopard 2A8, brigada va dispune și de mașini de luptă ale infanteriei de producție suedeză de tip CV90.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un comentariu