
Surse de monitorizare a aviației de pe rețelele de socializare au informat că, pe 11.02.2025, două bombardiere strategice de tip B-52H Stratofortress aparținând Forțelor Aeriene ale SUA au evoluat în spațiul aerian al Suediei, urmând să aterizeze la Baza Aeriană Fairford din Marea Britanie.
Cele două aeronave, care au întrebuințat indicativele radio SLIDE 11 și SLIDE 12, au decolat de la Baza Aeriană Minot din SUA și vor participa la misiunea Bomber Task Force 25-2 în teatrul de operații european.
Având în vedere procedurile utilizate în trecut de partea americană, se poate aprecia că alte două bombardiere B-52H vor fi aduse în Europa în zilele următoare.
Pe timpul șederii în Europa, bombardierele strategice americane se vor integra cu aliații NATO și alți parteneri internaționali pentru a-și sincroniza capabilitățile și a asigura angajamentele de securitate în zona de responsabilitate a Comandamentului European al SUA.
Ultima misiune de acest tip (BTF 25-1) s-a desfășurat în luna noiembrie 2024, cu participarea a patru bombardiere americane de același tip.
Atunci, generalul James Hecker, comandantul Forțelor Aeriene ale SUA din Europa și Africa, a declarat că misiunile de tip Bomber Task Force arată angajamentul SUA față de aliații și partenerii europeni, pentru construirea de relații mai puternice și mai strategice, care consolidează securitatea și stabilitatea în întreaga regiune.
Potrivit precizărilor sale, misiunile permit, de asemenea, angajarea dinamică a forțelor în teatrul european, oferind predictibilitate strategică și asigurare pentru aliați și parteneri, contribuind în același timp la descurajare prin introducerea unei mai mari imprevizibilități operaționale pentru potențialii adversari.
“Prin aceste misiuni, nu numai că demonstrăm acoperirea globală a forțelor noastre de bombardiere, ci și puterea parteneriatelor noastre colective în Europa, asigurându-ne că rămânem agili și pregătiți să facem față oricărei provocări. Capacitatea noastră de a lucra cot la cot cu aliații este un avantaj cheie, trimițând un mesaj de asigurare a prietenilor noștri și descurajând în același timp potențiale acțiuni agresive ale concurenților strategici”, a spus Hecker.
Desfășurările regulate și de rutină ale bombardierelor strategice americane demonstrează modul în care SUA și NATO sunt pregătite să se integreze cu aliații și partenerii țărilor gazdă, pentru a descuraja amenințările și a apăra Alianța.
Surse: x.com, t.me.