În pofida detensionării aparente a relațiilor ruso-americane, un bombardier strategic american B-52H a zburat la mai puțin de 100 de kilometri de frontiera rusească

Cu toate că, în ultima perioadă, oficialii din conducerea SUA și-au exprimat intențiile de a-și revizui relațiile cu Rusia și de a ajunge la o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina, pe 24.02.2025, un bombardier strategic american de tip B-52H Stratofortress a evoluat timp de mai multe ore în spațiul aerian al Estoniei, în apropierea graniței rusești.

Pe timpul zborului, aeronava americană a fost escortată de avioane de vânătoare F-35A și F/A-18 aparținând unor state membre NATO. Potrivit surselor de monitorizare a aviației de pe rețelele de socializare ar fi vorba despre aeronave F-35A olandeze și avioane F/A-18 norvegiene.

Inițial, s-a crezut că zborul bombardierului strategic american la mai puțin de 100 de kilometri de frontiera rusească reprezintă “un mesaj” transmis Moscovei, cu ocazia împlinirii a trei ani de la declanșarea invaziei militare în Ucraina.

Ulterior, s-a aflat însă că aeronava americană a zburat deasupra capitalei estone, Tallin, pentru a marca Ziua Independenței Estoniei. (Video) 

Comentariul autorului: Bombardierul strategic american B-52H, cu numărul de înregistrare 60-0044, a decolat de la Baza Aeriană Fairford din Marea Britanie.

Aeronava este unul dintre cele patru avioane de acest tip aduse recent în Europa pentru îndeplinirea unei noi misiuni de tip Bomber Task Force (BTF 25-2).

Anterior, unul dintre aceste avioane a efectuat un zbor de antrenament în zona Orientului Mijlociu.

Surse: topcor.ru, x.com, t.me.

Lasă un comentariu