
Un purtător de cuvânt al Poliției de frontieră din Ucraina, Andriy Demchenko, a declarat, pe 10.03.2025, la televiziunea ucraineană că forțele ruse încearcă să câștige un punct de sprijin în regiunea Sumy din nord-estul Ucrainei, pentru a tăia rutele de aprovizionare a soldaților ucraineni care luptă în regiunea vecină Kursk din vestul Rusiei.
Potrivit precizărilor acestuia, partea ucraineană respinge atacurile rusești cu ajutorul artileriei, mortierelor și dronelor.
Pe de altă parte, comandantul-șef al Forțelor Armate ucrainene, generalul Oleksandr Syrskyi, a declarat astăzi pe rețelele de socializare că situația de la graniță este sub controlul trupelor ucrainene și că a decis întărirea acestora. El a adăugat că ucrainenii din regiunea Kursk nu sunt în pericol de a fi încercuiți.
Potrivit presei, atacurile rusești asupra regiunii Sumy, unde trupele ruse au pătruns ultima dată la începutul invaziei ruse în 2022, sunt legate de deteriorarea situației forțelor ucrainene din regiunea Kursk din Rusia. Trupele de la Kiev au intrat acolo la începutul lunii august anul trecut și încă mai controlează orașul districtual Sudzha și zona înconjurătoare.
“Observăm încercările inamicului de a crea o zonă de luptă activă lângă Novenke pe teritoriul ucrainean și de a securiza poziții acolo. Sunt grupuri mici de agresiune formate din indivizi. Încearcă să pătrundă pe teritoriul nostru, să-și consolideze pozițiile și să avanseze mai adânc pe teritoriul ucrainean, probabil cu scopul de a perturba rutele de aprovizionare”, a spus Demcenko, potrivit Ukrinform. Rusia pretinde că a cucerit satul Novenke.
Potrivit lui Demcenko, atacurile rusești rămân cele mai puternice în apropierea orașului Kupyansk din regiunea vecină Harkov. Inamicul desfășoară grupuri de asalt în încercarea de a respinge trupele ucrainene și de a extinde zona de luptă, dar, până acum, aceste încercări nu au avut succes, a susținut Demcenko.
Ukrinform a reamintit de declarațiile anterioare ale lui Vadym Mysnyk, purtătorul de cuvânt al grupării forțelor ucrainene însărcinate cu apărarea acestui sector al frontului. Potrivit acestuia, activitatea rusă de-a lungul graniței a scăzut în ultima săptămână, cu excepția unei părți din regiunea Sumy.
Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat astăzi că forțele ucrainene au respins 27 de atacuri ale forțelor ruse conduse în regiunea Kursk în ultima zi. Ministerul rus al Apărării a informat duminică despre capturarea a încă trei așezări din regiune, în timp ce experții și bloggerii spun că forțele ucrainene din regiunea Kursk se confruntă cu amenințarea încercuirii și a problemelor de aprovizionare, a scris Reuters.
Iuri Butusov, un cunoscut jurnalist ucrainean și redactor-șef al Censor.net, a scris în weekend că militarii ruși atacă în mod constant în regiunea Kursk. Trupele ruse și nord-coreene au un avantaj semnificativ față de forțele ucrainene și rutele de aprovizionare ale forțelor ucrainene au intrat sub focul rusesc.
Decizia SUA de a suspenda furnizarea de informații Kievului a fost unul dintre factorii care au contribuit la succesele forțelor ruse în regiunea Kursk, au subliniat analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) cu sediul în SUA.
Liderul instalat de Rusia în partea ocupată a regiunii Donețk din estul Ucrainei, Denis Pușilin, a susținut astăzi la televiziunea rusă că ucrainenii au transferat două brigăzi din regiunea Kursk în estul țării.
În timp ce forțele ruse cresc presiunea asupra forțelor ucrainene din regiunea Kursk, forțele ucrainene au lansat o serie de contraatacuri lângă Pokrovsk, în estul Ucrainei, care părea a fi principala țintă a ofensivei rusești, au anunțat serviciile de informații britanice. Acestea au estimat că ucrainenii încă mai controlează aproximativ 300 de kilometri pătrați în regiunea Kursk.