
Portalul rusesc topcor.ru a informat, pe 27.03.2025, că un avion de patrulare antisubmarin de tip Il-38N Novella aparținând Forțelor Navale ale Federației Ruse a zburat în proximitatea portavionului american Carl Vinson, al cărui echipaj a surprins acest moment pe video. (Video)
După cum rezultă din filmările publicate pe Internet, în momentul trecerii prin apropierea navei americane, aeronava rusească era escortată de avioane de vânătoare F/A-18 Super Hornet și F-35C Lightning II din compunerea Forțelor Aeriene ale SUA.
Incidentul petrecut recent între cele două părți nu este unul singular, de-a lungul timpului fiind înregistrate mai multe situații de acest gen.
De exemplu, în anul 2020, un avion Il-38 a făcut aceeași manevră în apropierea portavionului USS George Washington. La acea dată, armata americană a avut dificultăți serioase cu avionul rusesc, deoarece acesta din urmă a reușit să ajungă neobservat la o distanță de 16 mile (aproximativ 30 de kilometri) de portavion. Astfel, americanii au reușit să reacționeze cu mare întârziere la apariția aeronavei rusești, fapt pentru care au fost ridiculizați ulterior în presă. În acel moment, avioanele de luptă americane au decolat pentru interceptare fără arme la bord și au trebuit să se deplaseze la limita minimă de viteză.
Judecând după cel mai recent videoclip, se pare că de această dată americanii au ținut cont de greșelile trecutului. Astfel, cel puțin unul dintre avioanele care au escortat aeronava rusească avea rachete la bord.
Comentariul autorului: Deși sursa rusească nu precizează când și unde s-a produs “întâlnirea” mijloacelor de luptă ruse și americane, se poate aprecia că incidentul a avut loc recent în regiunea Asia-Pacific, unde portavionul USS Carl Vinson se află de la începutul acestei luni.
Din datele publice aflate la dispoziție rezultă faptul că portavionul a primit ordin să se deplaseze din vestul Oceanului Pacific în zona Orientului Mijlociu, pe fondul escaladării atacurilor asupra rebelilor Houthi din Yemen.
USS Carl Vinson a sosit luni, 24 martie în GUAM, de unde se va deplasa către Marea Arabiei.
Anterior, grupul de atac al portavionului, care este format dintr-un crucișător și două distrugătoare, a participat, până joia trecută, la un joc de război trilateral în Marea Chinei de Est, împreună cu marina japoneză și sud-coreeană.
Ultima escală a portavionului USS Carl Vinson a fost efectuată pe 02 martie în portul Busan din Coreea de Sud.