Kremlinul susține că pentru o încetare a focului cu Ucraina este nevoie de oprirea furnizării de arme occidentale către Kiev

Într-un interviu pentru ABC News, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, pe 10.05.2025, că o încetare a focului în cadrul conflictului ucrainean impune Statelor Unite și Occidentului să nu mai furnizeze arme Ucrainei.

“Dacă vorbim despre o încetare a focului, atunci ce ar trebui să facem cu aprovizionarea cu arme care vin zilnic în Ucraina din Statele Unite și țările europene?”, a întrebat retoric Peskov.

El a menționat că, dacă aceste provizii nu sunt oprite, atunci Kievul poate folosi armistițiul pentru a-și reface stocurile, precum și pentru a instrui noi militari și a-i odihni pe cei care luptă acum.

“Deci, de ce ar trebui să acordăm Ucrainei un astfel de avantaj?”, a întrebat Peskov.

Acesta a respins remarca jurnalistului de la ABC News potrivit căreia președintele rus, Vladimir Putin, nu dorește sfârșitul conflictului.

“Președintele Putin face totul pentru a rezolva conflictul prin mijloace diplomatice pașnice”, a subliniat purtătorul de cuvânt, adăugând că, “din cauza lipsei unor astfel de mijloace la dispoziția Rusiei, aceasta este forțată să continue operația militară specială”.

Pe de altă parte, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a remarcat că, în prezent, Ucraina nu este pregătită să înceapă negocierile cu Rusia privind soluționarea conflictului.

“Ucraina încearcă să evite negocierile. Oficialii de la Kiev nu sunt pregătiți pentru negocieri imediate”, a precizat acesta.

Peskov a menționat că, în opinia sa, președintele american, Donald Trump, își poate folosi influența enormă asupra Ucrainei pentru “a forța Kievul să se apropie de ideea de negocieri”.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un comentariu