Rusia și Ucraina au început să facă schimbul de prizonieri după formula 1.000 la 1.000, convenită recent la Istanbul

Ministerul rus al Apărării a informat că, pe 23.02.2025, în baza acordurilor încheiate la Istanbul, Rusia și Ucraina au început să facă schimb de prizonieri de război și civili.

“Pe 23 mai, în conformitate cu acordurile ruso-ucrainene încheiate pe 16 mai la Istanbul, 270 de militari ruși, precum și 120 de civili, inclusiv civili capturați de forțele armate ale Ucrainei în regiunea Kursk, au fost returnați din teritoriul controlat de regimul de la Kiev”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.

“În schimb, au fost transferați părții ucrainene 270 de prizonieri de război ai Forțelor Armate ale Ucrainei și 120 de civili”, au menționat oficialii militari ruși.

După cum au precizat aceltia, în prezent, militarii și civilii ruși se află pe teritoriul Republicii Belarus, unde li se acordă asistența psihologică și medicală necesară.

“Tot personalul militar și civilii ruși vor fi duși în Federația Rusă pentru tratament și reabilitare în instituții medicale”, a mai informat ministerul în comunicatul de presă.

“Schimbul pe scară largă inițiat de partea rusă este planificat să continue în zilele următoare”, au declarat surse din cadrul Ministerului rus al Apărării.

Cu o zi înainte, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat pentru Interfax că partea rusă a primit o listă ucraineană pentru schimbul de prizonieri în formatul “1.000 la 1.000”. Anterior, Peskov declarase că Moscova a predat Kievului lista sa de candidați pentru schimb.

Un acord privind schimbul în format “1.000 la 1.000” a fost convenit în timpul primelor discuții directe ruso-ucrainene din ultimii trei ani, care au avut loc săptămâna trecută la Istanbul.

Ministerul Apărării al Federației Ruse a raportat despre schimbul anterior de prizonieri din 06 mai, realizat după formula “205 la 205”.

Înainte de aceasta, Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat un schimb de prizonieri pe 19 aprilie, conform formulei “246 la 246“. Partea rusă a reușit, de asemenea, să returneze 15 militari răniți, a raportat Ministerul rus al Apărării.

Trebuie precizat faptul că la schimburile anterioare de prizonieri un rol important a fost jucat de medierea Emiratelor Arabe Unite. 

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un comentariu