
Un avion de cercetare tactică de tip Su-24MR aparținând Flotei ruse din Marea Baltică a zburat în imediata apropiere a navei de conducere a Marinei americane USS Mount Whitney. Un scurt videoclip din care rezultă acest lucru a fost publicat miercuri (18.06.2025) de marinarii americani. (Video)
Incidentul a avut loc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice. Aeronava rusească a lansat capcane termice, ca și cum ar saluta militarii “presupusului inamic”.
În prezent, exercițiile NATO cu numele de cod “Baltops-2025” se apropie de sfârșit în Marea Baltică. Nava de comandament Mount Whitney și distrugătorul Paul Ignatius, care fac parte din Flota a 6-a operațională a Forțelor Navale americane, au părăsit Marea Baltică pe 17 iunie, cu câteva zile înainte de încheierea oficială a exercițiilor. Probabil că acest lucru a fost făcut pentru a întări grupul de nave americane din Orientul Mijlociu.
BALTOPS este un exercițiu militar anual desfășurat în Marea Baltică și regiunile adiacente, sub comanda Forțelor Navale ale SUA din Europa începând din 1971. Anul acesta, la manevre au participat 16 țări ale NATO, repspectiv peste 40 de nave și aproximativ 9.000 de militari.