Atacurile nocturne ale rușilor asupra portului Odesa au avariat o navă aflată sub pavilion slovac

Loviturile rusești executate în timpul nopții de vineri, 26 decembrie, asupra porturilor din regiunea Odesa din sudul Ucrainei au avariat nave care arborau drapele din Slovacia și Palau. Viceprim-ministrul ucrainean, Oleksiy Kuleba, a scris acest lucru astăzi pe rețeaua Telegram, fără a specifica pagubele produse. El a mai spus că atacuri similare asupra regiunii vecine Mykolaiv au avariat o navă sub pavilion liberian.

“Porturile din regiunea Odesa au fost atacate de inamic pe tot parcursul nopții. Salvatorii sting acum incendiile la locurile atacurilor”, se arată în postarea lui Kuleba.

Viceprim-ministrul ucrainean nu a oferit detalii despre atacurile rusești asupra unui terminal din regiunea Mykolaiv, unde o navă sub pavilion liberian a suferit avarii. “Din fericire, nimeni nu a fost rănit”, a remarcat acesta.

Ministerul rus al Apărării a confirmat faptul că atacurile cu rachete și drone din timpul nopții au vizat, cu prioritate, infrastructura portuară a Ucrainei. Numeroase sosiri au fost înregistrate din nou în zona portului Izmail de pe malul Dunării, prin care partea rusă susține că se continuă aprovizionarea Ucrainei cu bunuri militare și cu dublă utilizare.

De asemenea, oficialii militari ruși au confirmat că au fost efectuate lovituri și asupra infrastructurii portuare din Nikolaev. Conform celor mai recente informații, daunele provocate de incendii au afectat atelierele de reparații și facilitățile de alimentare cu energie electrică din zonă.

Surse rusești susțin că portul Odesa a fost lovit cu rachete de croazieră de tip Kalibr lansate de pe mare, precum și cu drone kamikaze Geran. Potrivit informațiilor de pe rețelele de socializare ar fi vorba despre cel puțin 10-12 rachete Kalibr, care au vizat ținte din regiunile Odesa și Nikolaev. La lansările acestora ar fi participat inclusiv două submarine rusești din Marea Neagră.

Însă, aceste informații nu au fost confirmate de oficialii militari de la Kiev. Potrivit raportului zilnic furnizat de reprezentanții Forțelor Aeriene ale Ucrainei, atacul rusesc din timpul nopții a fost efectuat cu o rachetă de croazieră Iskander-K și 99 de drone de atac de tip Shahed (Geran), Gerbera și de alte tipuri.

Trebuie precizat că Rusia atacă porturi importante pentru exporturile ucrainene, energia și infrastructura de transport din regiunea Odesa. Aceste lovituri s-au intensificat în ultimele săptămâni. Ucraina rezistă unei invazii ruse pe scară largă de aproape patru ani. Președintele rus, Vladimir Putin, a amenințat recent că va tăia legătura cu Ucraina de la Marea Neagră ca represalii pentru atacurile cu drone ucrainene asupra petrolierelor din așa-numita “flotă din umbră” a Rusiei, pe care șeful Kremlinului a numit-o piraterie. Vânzarea petrolului este o sursă importantă de venit pentru Moscova, din care poate finanța războiul împotriva Ucrainei.

Surse: ceskenoviny.cz, teraz.sk, topwar.ru, x.com, t.me.

Lasă un comentariu