
În cursul nopții de 07.02.2026, au fost înregistrate mai multe valuri de lovituri cu drone și rachete rusești asupra Ucrainei. Atacul masiv a fost îndreptat, în special, către vestul Ucrainei, care nu a mai fost atacat niciodată atât de puternic.
Aproximativ 12 rachete de croazieră de tip Kalibr au fost lansate de Forțele Navale ale Federației Ruse din Marea Neagră și au dat o lovitură severă centralei termice Burshtyn din regiunea Ivano-Frankivsk, cea mai mare din partea de vest a Ucrainei. În aceeași zonă există inserții și interconexiuni pentru legătura Ucrainei cu sistemul energetic al UE. Potrivit anumitor surse și acestea au fost distruse, iar acum este imposibil să se mai asigure fluxul de energie din Europa către Ucraina.
După ce anterior au fost lovite toate facilitățile energetice din capitala Ucrainei și din regiunea Kiev, se pare că rușii își îndreaptă mai nou atenția către vestul țării, care până acum a fost privată de lovituri masive.
“Situația s-a schimbat: dronele de atac rusești s-au îndreptat spre vestul Ucrainei. Astăzi este cea mai atipică rută”, au scris analiștii militari ucraineni pe canalele lor de pe rețeaua de socializare Telegram.
În același timp, două rachete hipersonice Zircon au zburat în zona Vinnița, care a fost lovită masiv și de drone de atac ale armatei ruse.
“Șirul de drone se întindea pe 600 de kilometri din regiunea Sumy și până la Vinnița”, au scris surse ucrainene, care au publicat și o hartă cu traiectele de zbor ale acestora.

Potrivit unor surse ucrainene, în atacul din noaptea de 07 februarie au fost implicate și bombardiere strategice rusești de tip Tu-95MS. Acestea au decolat de pe aerodromul Olenya din regiunea Murmansk și s-au deplasat în zona Mării Caspice, de unde au lansat rachete de croazieră Kh-101/555. De asemenea, la loviturile cu rachete de croazieră au participat și bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3, dotate cu rachete Kh-22/32.
Într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare X, Comandamentul operațional al Forțelor Armate ale Poloniei a informat că avioane de vânătoare poloneze și aliate au fost ridicate în aer din cauza activităților rusești de pe teritoriul Ucrainei.
“În legătură cu activitățile Aviației cu rază lungă de acțiune a Rusiei în Ucraina, aviația militară a început să opereze în spațiul aerian polonez”, se arată în postarea oficialilor militari. De asemenea, în raport se indică faptul că partea poloneză a pus în alertă sistemele de apărare antiaeriană și recunoaștere radar de la sol.
Conform asigurărilor armatei poloneze, toate aceste acțiuni pregătitoare au fost efectuate doar în scopuri preventive, fiind necesare pentru a asigura securitatea în teritoriile care se învecinează cu așa-numitele “zone vulnerabile”.
Surse: kyivindependent.com, topwar.ru, topcor.ru, lenta.ru.