În mod tradițional, de aproape 40 de ani, în ultima duminică din luna iulie, în Federația Rusă, este sărbătorită Ziua Forțelor Navale (Ziua Marinei). De-a lungul istoriei, tradiția de a organiza o Paradă Militară Navală Principală a fost suspendată sau restabilită de mai multe ori. După o pauză lungă, în anul 2017, principala paradă navală a avut loc la Sankt Petersburg și s-a stabilit ca aceasta să fie anuală. În acest fel, se poate spune că în Federația Rusă se desfășoară două parade mari pe an: pe 09 mai la Moscova și la sfârșitul lunii iulie la Sankt Petersburg.
Pe 29.07.2018, în conformitate cu un ordin al ministrului apărării, s-au desfășurat Parada Militară Navală Principală la Sankt Petersburg și Parade Navale în localitățile: Astrakhan, Baltiysk, Vladivostok, Polyarnyi, Sevastopol, Severomorsk și Tartus (Siria).
De asemenea, parade militare de dimensiuni mai reduse au fost organizate și în alte localități.
Parada de la Sankt Petersburg
Cea mai importantă paradă s-a desfășurat la Sankt Petersburg, pe râul Neva, cu participarea președintelui Vladimir Putin și a ministrului apărării, general de armată Serghei Șoigu. La aceasta au participat peste 4.000 de militari aparținând Flotei din Marea Baltică, Flotei de Nord, Flotei din Marea Neagră și Flotilei din Marea Caspică, peste 40 de nave și vedete din diverse clase, precum și un grup de aviație.
Cu această ocazie, președintele Vladimir Putin a declarat că “Flota rusă îndeplinește cu succes misiunea de asigurare a capacității de apărare a țării, are o contribuție semnificativă la lupta împotriva terorismului internațional și joacă un rol important în garantarea parității strategice”.
Între navele participante la paradă s-au aflat: crucișătorul Mareșal Ustinov, distrugătorul Severomorsk, fregata Amiral Gorshkov, nava de desant Ivan Gren, corveta Boykiy, nava purtătoare de rachete Serpukhov, nava de transmisiuni Ivan Khurs, submarinul nuclear Orel și submarinul diesel-electric Vladikavkaz.
La parada de la Sankt Petersburg a participat, pentru prima dată în istoria flotei ruse, o navă-robot. Este vorba despre o vedetă fără echipaj, aflată în compunerea mijloacelor antimină ale navei Alexander Obukhov, Proiect 12700. De asemenea, la bordul navei purtătoare de rachete Uragan, Proiect 22800, s-a aflat un avion fără pilot de tip Orlan-10, adaptat pentru întrebuințarea pe navele de suprafață.
La paradă au participat și avioane și elicoptere aparținând Aviației Forțelor Navale și Aviației Regiunii Militare Vest. Între acestea s-au aflat elicoptere Ka-27, Ka-29 și Mi-8. De asemenea, pentru prima dată a fost prezentat elicopterul de cercetare Ka-31R. Tehnica de aviație a inclus avioane antisubmarin Il-38N și Tu-142, avioane de vânătoare Su-30SM, avioane ambarcate Su-33 și MiG-29K, avioane de asalt Su-25, avioane de bombardament Su-24M și avioane de cercetare Su-24MR.
Parada de la Sevastopol
La parada de la Sevastopol, desfășurată în prezența premierului Dmitri Medvedev, au participat peste 30 de nave de luptă, inclusiv crucișătorul Moscova, vedete și submarine, cinci nave auxiliare, peste 20 de avioane și elicoptere și peste 30 de unități de tehnică militară din dotarea structurilor corpului de armată al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN).
Conducerea paradei a fost asigurată de comandantul Diviziei 30 Nave de Suprafață, contraamiral Oleg Krivorog.
În rada internă a Golfului Sevastopol, au fost organizate 18 episoade demonstrative, în care au fost prezentate posibilitățile FRMN. Acestea au inclus elemente de pregătire pentru luptă a dragoarelor pentru căutarea și distrugerea minelor, a forțelor antisubmarin pentru căutarea și distrugerea submarinelor, lupta navală de artilerie, lupta pentru debarcarea desantului, eliberarea unei nave capturate de teroriști și salvarea echipajului unei nave, victimă a unui dezastru.
În același timp, navele auxiliare ale flotei au creat “fântâni pe apă” și “valsul remorcherelor”.
Participarea aviației la parada de la Sevastopol
Peste 20 de avioane și elicoptere aparținând Aviației FRMN și Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană a Regiunii Militare Sud au participat la parada militară de la Sevastopol.
Între acestea s-au aflat bombardiere Su-24M, avioane de cercetare Su-24MR, avioane de asalt Su-25, avioane de vânătoare Su-30, avioane de transport An-26, elicoptere Ka-52, Mi-8, Mi-35 și elicoptere navale Ka-27, în variantele antisubmarin și de salvare.
Echipajele acestora au fost implicate în șapte din cele 18 episoade demonstrative ale paradei.
De asemenea, trei avioane Su-24 aparținând Aviației FRMN au participat la parada militară de la Sankt Petersburg.
Parada de la Novorossiysk
La parada organizată în cadrul Bazei navale Novorossiysk au participat 20 de nave de luptă și auxiliare, între care șase nave de luptă și submarinul “Novorossiysk”, 10 unități de tehnică militară și peste 1.000 de militari.
În Golful Tsemesskaya, s-a desfășurat demonstrații ale navelor din Baza navală Novorossiysk, care au inclus, între altele, lupta navală pentru eliberarea unei nave capturate de diversioniști. De asemenea, subunități de infanterie marină au desfășurat activități de debarcare a desantului și de cucerire a unei porțiuni de litoral.
Parada de la Tartus
În rada portului sirian Tartus a fost organizată o paradă a navelor din compunerea Grupării navale operative a Forțelor Navale ruse din Marea Mediterană.
La aceasta au participat submarinul diesel-electric Kolpino, fregata Smetlivy, navele purtătoare de rachete Veliky Ustyug și Grad Sviyazhsk, nava de cercetare Kildin, dragorul Turbinist și nava auxiliară KIL-158.
De asemenea, prin spațiul aerian situat deasupra portului au trecut avioane de bombardament Su-24M și Su-34, precum și avioane de vânătoare Su-35S de la Baza aeriană rusă Khmeimim din Siria.
Prima paradă organizată în portul Tartus de Forțele Navale ale Federației Ruse a avut loc pe 30 iulie 2017.