Comandantul Trupelor Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse, general colonel Aleksandr Dvornikov, a anunțat (08.08.2018) că, în luna iulie 2018, în dotarea acestor trupe au fost introduse 80 de unități de tehnică militară, din care 50 noi și 30 modernizate. Între altele, aceasta a permis reînzestrarea a două divizioane de artilerie.
Acesta a precizat că în marile unități de infanterie moto și artilerie ale regiunii au fost primite în dotare aproximativ 30 de tunuri autopropulsate 2S19M2 Msta-SM și 2S19M1 Msta-S.
Pe lângă acestea, în luna iulie, dotarea Trupelor Regiunii Militare Sud a fost completată cu avioane fără pilot (UAV), complexe moderne de război electronic, tehnică specială pentru Trupele de Geniu și Trupele de Căi Ferate, pentru subunitățile de asigurare tehnico-materială și pentru cele de protecție chimică, biologică și împotriva radiațiilor.
În primele șapte luni ale anului 2018, în înzestrarea Trupelor Regiunii Militare Sud au fost introduse 400 de unități noi și modernizate de armamente, tehnică militară și tehnică specială. Până la sfârșitul anului 2018, este planificat ca această cifră să ajungă la 1.450.
La Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud s-a mai precizat că necesarul de înzestrare al trupelor este asigurat în proporție de 98%, din care 63% tehnică nouă și modernizată.
Sursa: tass.ru.