Întrebuințarea UAV-urilor în timpul exercițiilor militarilor ruși din Armenia

În cadrul exercițiilor tactice la nivel companie executate în poligoanele Kamhud și Alagyaz de subunități aparținând Bazei Militare ruse din Armenia, echipajele complexelor dotate cu aparate de zbor fără pilot (UAV) au executat (14.08.2018) misiuni de monitorizare foto și video a pozițiilor de foc și obiectivelor militare ale adversarului convențional.

Militarii au desfășurat activități de cercetare aeriană a terenului și descoperire a forței vii, tehnicii militare și obiectivelor de infrastructură ale adversarului convențional, după care au transmis, în timp real, coordonatele acestora la Punctul de comandă al Bazei Militare.

Particularitatea acțiunilor echipajelor complexelor dotate cu UAV-uri aparținând marii unități ruse din Transcaucazia a constat în întrebuințarea aviației fără pilot la altitudini de peste 1.500 de metri, în condițiile unor rafale de vânt ce atingeau 10 metri pe secundă.

În total, la exercițiile din Armenia participă peste 500 de militari, din care peste 50 de specialiști în UAV-uri, și aproximativ 100 de unități de tehnică militară și specială.

Sursa: mil.ru.

Lasă un comentariu