În perioada 18-28 iunie, în poligonul Raevski din Ținutul Krasnodar (Federația Rusă), a fost executat exercițiul tactic comun al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Republicii Belarus și Serbiei cu numele de cod “Frăția Slavă – 2018”. Parașutiști și membri ai Forțelor Speciale din cele trei state au desfășurat acțiuni de pregătire și întrebuințare a unui grup tactic multinațional, de nivel batalion, pentru îndeplinirea de misiuni de menținere a păcii și contrateroriste.
În acest an, s-a desfășurat cea de-a patra ediție a exercițiului, fiind a doua ediție executată în poligonul Raevski de lângă Novorossiysk. În 2016, exercițiul s-a desfășurat la Pancevo în Serbia, iar în 2017 lângă Brest în Republica Belarus.
Conducerea exercițiului a fost asigurată de locțiitorul comandantului Trupelor de Desant Aerian ale Federației Ruse pentru operațiuni de menținere a păcii și KSOR (Forțele Colective de Reacție Operativă ale OTSC), general locotenent Aleksandr Viaznikov.
La acesta au participat 1.000 de militari din cele trei state, astfel: un batalion întărit, cu efective de 700 de militari, din cadrul Regimentului 108 Desant-Asalt din Novorossiysk aparținînd Diviziei 7 Desant-Asalt a Trupelor de Desant Aerian ale Federației Ruse, 250 de militari belaruși din cadrul Brigăzii 103 Desant Aerian a Forțelor pentru Operații Speciale și 50 de militari sârbi aparținând Brigăzii cu Destinație Specială. În total, au fost întrebuințate peste 150 de unități de tehnică militară și 10 avioane și elicoptere aparținând Aviației de Front și Aviației Forțelor Terestre din cadrul Regiunii Militare Sud de la Rostov pe Don.
În acest an, pentru prima dată, la exercițiul “Frăția Slavă – 2018”, au fost întrebuințate noi categorii de tehnică militară aparținând Trupelor de Desant Aerian ale Federației Ruse, între care: mașini de luptă ale desantului BMD-4M, transportoare blindate multifuncționale BTR-MDM Rakușka și puști antitanc autopropulsate 2S25 Sprut-SD. Între altele, între mijloacele tehnice utilizate la exercițiu pot fi menționate automobilele blindate Ris, tancurile T-72B, complexele de război electronic Infauna și complexele de radiolocație Aistenok.
Pentru Trupele de Desant ale Federației Ruse, exercițiul “Frăția Slavă – 2018” a fost cel mai mare exercițiu planificat în acest an. Potrivit precizărilor Ministerului rus al Apărării, în anul 2018, militari din cadrul Trupelor de Desant Aerian au participat sau vor participa la 70 de activități internaționale, din care 10 exerciții comune.
Exercițiul “Frăția Slavă – 2018” s-a desfășurat în două etape, după cum urmează: Etapa I (faza pregătitoare) în perioada 18-25 iunie și Etapa a II-a (faza activă) în perioada 26-28 iunie.
Etapa I
Contingentul belarus a sosit în stația de cale ferată Tonnelnaia de lângă Novorossiysk pe 17 iunie, cu armamentul și tehica din dotare. În eșalonul ambarcat în localitatea Vitebsk din Republica Belarus s-au aflat 250 de militari și peste 40 de unități de tehnică de luptă (BTR-80, Maz). După primirea de către partea rusă, militarii belaruși au efectuat un marș de 15 kilometri, pe șosea, până în poligonul Raevskii, unde au fost cazați în noua tabără autonomă de campanie de tip APL-500 a Diviziei 7 Desant-Asalt. Tabăra este un orășel, cu circuit închis, pentru un număr de până la 500 de persoane aflate în zone de concentrare permanentă sau temporară.
Contingentul sârb a sosit pe 18 iunie, pe aerodromul Vitiazevo, cu avioane ale Aviației Militare de Transport din Federația Rusă, fără tehnică sau armament propriu, acestea fiind asigurate de partea rusă. După sosire, militarii sârbi au efectuat un marș de 15 kilometri, în coloană auto, până în poligonul Raevskii, unde au fost cazați la baza batalionului independent de cercetare.
Ulterior, a fost constituit Statul major întrunit al exercițiului și a fost format grupul tactic multinațional al coaliției celor trei state.
Pe 20 iunie, la Novorossiysk a sosit și o delegație a Comitetului Internațional al Crucii Roșii, care a participat pentru prima dată la un astfel de exercițiu. Împreună cu conducerea exercițiului, reprezentanții Crucii Roșii au examinat problemele cele mai complexe ale aplicării normelor de drept internațional umanitar în desfășurarea operațiunilor militare de către forțele multinaționale, limitele în alegerea metodelor și mijloacelor de război și esența activităților Comitetului Internațional al Crucii Roșii.
De asemenea, la acțiunile de asigurare a exercițiului au participat și 50 de militari din cadrul Poliției Militare și Inspecției Militare Auto.
În cadrul pregătirilor pentru exercițiu au fost desfășurate activități de control, în care militarii din cele trei state au executat acțiuni de nimicire a adversarului convențional de către grupul tactic al coaliției.
Astfel, au fost exersate procedurile de blocare a adversarului, simultan, pe trei direcții. Cu sprijinul unei subunități de tancuri rusești, vehiculele blindate din Republica Belarus au forțat o barieră de apă și au ocupat poziții pentru trecerea la ofensivă. Sprijinul pentru ofensivă a fost asigurat de subunități de artilerie, fapt ce a permis grupului forțelor principale să se apropie de pozițiile adversarului și să finalizeze, cu succes, atacul infanteriei și vehiculelor blindate.
Pentru acordarea de asistență militară calificată, la activități au participat echipe medicale mobile, cu autosanitare KamAZ.
De asemenea, în timpul fazei pregătitoare, 10 echipaje de elicopter ale Aviației Forțelor Terestre au desfășurat o serie de antrenamente comune. În timpul acestora, au fost exersate procedurile de escortare în luptă și sprijin cu foc pentru elicopterele Mi-8 AMTȘ, care au transportat cinci grupuri de forțe tactice.
Etapa a II-a
Faza activă a început cu ceremonia de deschidere a exercițiului, desfășurată în poligonul Raevskii, în timpul căreia au fost arborate drapelele statelor participante.
La ceremonie, au participat locțiitorul comandantului Trupelor de Desant Aerian ale Federației Ruse, general locotenent Aleksandr Viaznikov, comandantul Forțelor pentru Operații Speciale din cadrul Forțelor Armate ale Republicii Belarus, general maior Vadim Denisenko, și șeful de stat major al Birgăzii cu Destinație Specială a armatei Serbiei, colonel Sinișa Stasevici.
Ulterior, s-a trecut la executarea activităților planificate în cadrul exercițiului. Conform planului acestuia, forțe înarmate ilegal au ocupat teritorii de frontieră, inclusiv mai multe așezări ale statului independent Hadaria, și au luat ostatici civili. Misiunea grupului tactic al coaliției a constat în deplasarea în zonă, nimicirea teroriștilor, eliberarea ostaticilor și acordarea de asistență umanitară pentru aceștia.
În prima zi a fazei active, parașutiștii au executat marș spre zona indicată, unde au desfășurat împreună patru posturi de conducere și observare. Ulterior, au trecut la culegerea de informații despre locația adversarului convențional.
Pe teritoriul ocupat de forțele inarmate ilegal au acționat grupe de cercetare, s-a lucrat cu agentura și a fost interogată populația locală. Pentru culegerea de date despre teroriști, au fost utilizate aproximativ 10 vehicule aeriene fără pilot de tip Orlan-10. De asemenea, misiuni de cercetare a îndeplinit și sistemul automatizat de conducere Andromeda-D, care a asigurat transmisia video cu coordonatele poziției adversarului pentru Punctul de Comandă al conducerii exercițiului, întrebuințând vehicule aeriene fără pilot.
În a doua zi a fazei active, desantul tactic combinat, format din parașutiști ruși și belaruși, precum și din membri ai forțelor speciale sârbe, a fost transportat cu elicoptere Mi-8 pe înălțimile dominante din jurul teroriștilor.
Batalionul rus de desant-asalt, a asigurat blocarea graniței, iar batalionul de parașutiști din Republica Belarus, sprijinit de subunități de artilerie și elicoptere Mi-35 ale Aviației Forțelor Terestre, a atacat teroriștii din mai multe direcții, împingându-i până la punctul blocat de parașutiștii ruși. Astfel, adversarul convențional a fost nimicit prin metoda „ciocanului și nicovalei”.
Compania Forțelor Speciale din Serbia s-a deplasat în locul în care, potrivit datelor de cercetare, teroriștii au deținut ostatici. Ca rezultat al acțiunilor bine coordonate ale subunităților sârbe și ruse, ostaticii au fost eliberați, iar teroriștii care îi dețineau au fost nimiciți.
În cea de-a treia zi a fazei active, au fost nimicite resturile teroristilor. O companie de desant-asalt și un pluton de tancuri au acționat ca subunități de blocare a teroriștilor, în timp ce batalioanele de desant din Federația Rusă și Republica Belarus i-au atacat din mai multe direcții. După eliberarea ostaticilor, a fost acordat ajutor umanitar populației locale.
La exercițiul “Frăția Slavă – 2018” au asistat 57 de observatori, între care s-au aflat și atașatii militari din 42 de state. În poligonul Raevskii au fost prezenți reprezentanți ai departamentelor apărării din state din Europa, Asia, Africa, America de Nord și America de Sud. În particular, faza activă a exercițiului a fost observată de reprezentanți ai statelor membre NATO. Între aceștia, s-au aflat observatori din Marea Britanie, Germania, Polonia, Turcia, Canada, Norvegia și Letonia.
O serie de specialiști în domeniul militar au apreciat că exercițiul comun “Frăția Slavă – 2018” s-a desfășurat “cu ochii pe Donbass”. Organizatorii exercițiului nu au precizat pentru ce teatru de operații au fost planificate manevrele. Cu toate acestea, s-a constatat că activitățile desfășurate de parașutiștii din cele trei state sunt perfect aplicabile pentru soluționarea unor conflicte, precum cele care se petrec acum în Donbass sau sunt posibile în Kosovo.
După cum se știe, doctrina defensivă a Republicii Belarus nu prevede participarea personalului militar la operațiuni în afara republicii. Cu toate acestea, autoritățile de la Minsk par dispuse să facă o excepție pentru Donbass. În luna februarie 2018, președintele Aleksandr Lukașenko a confirmat disponibilitatea de a trimite o forță de menținere a păcii, în cazul unui acord adecvat între președinții Ucrainei și Federației Ruse. Soluționarea acestei probleme, nu din vina Minskului, depinde de mai multe lucruri. Însă, în luna aprilie, când au fost analizate în mod activ opțiunile pentru introducerea unor forțe de menținere a păcii în Donbass, nimeni din cadrul NATO și UE nu a fost împotriva participării căștilor albastre din Republica Belarus la o eventuală operațiune de menținere a păcii în sud-estul Ucrainei.
Notă: Materialul a fost scris pe 29.06.2018.
Surse: mil.ru, ria.ru, tass.ru.