Activități în cadrul exercițiului multinațional “Misiune de pace – 2018”

Un grup de aviație mixt, format din avioane aparținând Forțelor Aeriene din Federația Rusă, China și Kazahstan, a executat, pe 27.08.2018, un atac concentrat asupra adversarului convențional, la exercițiul antiterorist al statelor membre în Organizația de Cooperare de la Shanghai “Misiune de pace – 2018”, care se desfășoară în Poligonul Cebarkul din Regiunea Militară Centru.

Potrivit scenariului exercițiului, avioane de bombardament Su-24 (Federația Rusă), avioane de vânătoare J-11 și de vânătoare-bombardament JH-7 (China), precum și avioane de vânătoare Su-30SM (Kazahstan) au avut ca misiuni acoperirea spațiului aerian deasupra zonei de vest, executarea cercetării, lovirea adversarului și restabilirea controlului asupra teritoriului.

Un element important al manevrelor a constat în executarea de lovituri cu bombe de 250 și 500 de kilograme asupra unui punct de comandă al adversarului, instalat în poligonul Cebarkul.

Exercițiul “Misiune de pace – 2018” se desfășoară în Regiunea Chelyabinsk din Federația Rusă, în perioada 22-29.08.2018. La manevre participă organe de conducere militară și subunități ale Forțelor Terestre și Forțelor Aeriene din Kazahstan, Tadjikistan, Kârgâzstan, Federația Rusă, China, India și Pakistan. Reprezentanți ai Uzbekistanului sunt prezenți la exercițiu în calitate de observatori.

În total, la exercițiu participă peste 3.000 de militari și aproximativ 500 de unități de tehnică militară.

Sursa: tvzvezda.ru.

Lasă un comentariu