Mass-media americane, citând surse de la Washington, au informat că președintele Donald Trump are în vedere executarea unui atac asupra forțelor ruse și iraniene din Siria, în cazul în care președintele sirian, Bashar Assad va întrebuința arme chimice în Provincia Idlib. Principala forță de atac a americanilor în regiune este reprezentată de rachetele de croazieră Tomahawk, cu bazare navală. Acestea au fost deja întrebuințate asupra aerodromului din Shayrat în aprilie 2017 și asupra altor obiective militare siriene în aprilie 2008. Rezultatele acestora au lăsat de dorit, dar președintele Trump a avertizat de mai multe ori că un nou atac va fi mult mai serios. Astfel că nu numai forțele siriene ar putea fi lovite. În aceste condiții se pune întrebarea dacă gruparea de trupe concentrată de Federația Rusă în Marea Mediterană ar putea respinge un atac american asupra Siriei?
Din punctul de vedere al acoperirii aeriene, militarii ruși din Siria nu stau rău. În cadrul baza aeriene Hmeimim din Provincia Latakia este desfășurată o rețea complexă de apărare antiaeriană. Pozițiile îndepărtate sunt protejate de sistemul de apărare antiaeriană S-400. Al doilea eșalon este reprezentat de complexele navale S-300 Fort, aflate pe crucișătoarele Mareșal Ustinov și Variag, care se inlocuiesc unul pe altul în estul Mării Mediterane, precum și de complexele terestre siriene Buk-M2E. În al treilea eșalon se află complexele siriene S-125 Peciora-2M. Și, în sfârșit, în al patrulea complexele de rachete și artilerie rusești Pantsir-S1, care acoperă aerodromul și sistemul S-400. În plus, pentru respingerea unui atac aerian sunt gata să intervină în orice moment echipajele de serviciu ale avioanelor de vânătoare Su-30SM și Su-35. Toate aceste armamente sunt interconectate și acționează în mod unitar. În cazul unei amenințări, va interveni toată apărarea antiaeriană, de la sistemul S-400 la luptătorii cu complexe de rachete antiaeriene portabile.
Pe lângă aceasta, militarii ruși desfășoară în mod regulat exerciții pentru întărirea cooperării între mare, uscat și aer. Astfel, la sfârșitul lunii august, Flotila din Marea Caspică, într-o concepție unică cu aviația și mijloace de apărare antiaeriană de coastă, a efectuat manevrele denumite Zidul, pentru respingerea unui atac masiv cu rachete de croazieră.
“Sistemul special constituit de nave, avioane de cercetare și de vânătoare, cu stații de radiolocație dincolo de linia orizontului Podsolnuh și complexe de rachete antiaeriene Buk-M3 a permis creșterea semnificativă a distanței de descoperire a țintelor care zboară la joasă altitudine, inclusiv a rachetelor de croazieră”, a declarat șeful Serviciului de presă al Regiunii Militare Sud, Vadim Astafiev.
După cum a declarat pentru RIA Novosti expertul Centrului de studii militare și politice din cadrul Intitutului de Relații Internaționale de la Moscova, Vladimir Korovin, esența unei astfel de tactici constă în faptul că navele de luptă, aviația și complexele de coastă de apărare antiaeriană acționează într-un câmp informațional unic, fac schimburi de date și realizează indicarea reciprocă a țintelor.
“Trebuie să înțelegem că adversarul potențial cunoaște perfect numărul de rachete antiaeriene pe care le avem pe această direcție și a definit demult raionul lor de acțiune pe hartă”, a spus Korovin. “În realitatea contemporană, pentru a garanta distrugerea unei rachete de croazieră este nevoie de cel puțin două rachete antiaeriene. Astfel, numărul mijloacelor de distrugere ale părții aflate în apărare trebuie să fie cel puțin dublu față de numărul de rachete de croazieră participante la atac“, a precizat acesta.
Potrivit expertului, cooperarea strânsă între Forțele Navale, Forțele Aerocosmice și Forțele Terestre rezolvă această misiune, cel puțin parțial. “Dacă la rachetele complexelor de apărare antiaeriană adăugăm rachetele aer-aer ale Aviației Tactice, complexele de rachete și artilerie ale navelor și complexele de război electronic ale subunităților de coastă, atunci superioritatea numerică a mijloacelor de distrugere ale adversarului potențial se reduce foarte mult“, a menționat Korovin.
“Dacă toate mijloacele de apărare antiaeriană sunt într-o ordine de bătaie unică și lucrează în mod coordonat în spațiu și timp, atunci un astfel de zid este capabil de multe lucruri“, a afirmat Korovin.
“Ultimele exerciții au demonstrat că putem contracara efectiv amenințarea în spații deschise, de dimensiuni mari. În opinia mea, în Siria este o situație de genul unui duel. Niciuna dintre părți nu are avantaj asupra celeilalte. Nu mai suntem în Irak în 1991 și nici în Iugoslavia în 1999. Adversarul potențial nu are un avantaj decisiv. Asta îl și oprește“, a declarat Korovin.
Expertul a reamintit că, în aprilie 2018, coaliția condusă de SUA a lansat asupra Siriei 105 rachete de croazieră. Potrivit informațiilor provenite de la Ministerul rus al Apărării, mijloacele de apărare antiaeriană au distrus 71 de rachete Tomahawk. Americanii bineînțeles că au spus că toate rachetele au lovit țintele. Însă rezultatele atacurilor nu au fost prezentate nici de presa rusă, nici de cea siriană, nici de cea occidentală.
“Sub ochii noștri se pregătește un duel. Niciuna dintre părți nu știe ce să facă. Dacă americanii vor ataca, iar ai noștri împreună cu sirieni vor distruge toate rachetele sau majoritatea acestora, atunci va fi un eșec complet pentru americani. În acest caz, cumpărătorii din tot Orientul Mijlociu se vor deplasa în Federația Rusă pentru a achiziționa sistemele de apărare antiaerienă. Însă, dacă apărarea antiaeriană a Siriei și a Federației Ruse nu va putea face față acestei misiuni, atunci trebuie să ne așteptăm la situația inversă“, a precizat Korovin.
Anterior, Ministerul rus al Apărării a reacționat la mișcările navelor și aviației americane, arătând intenția Washingtonului de a profita de înscenarea unui atac cu arme chimice organizat de militanți. Potrivit datelor deținute de partea rusă, provocarea este pregătită cu participarea activă a serviciilor speciale britanice. Armata rusă cunoaște chiar locul exact în care se dorește să se joace piesa. Atacul cu instalații reactive conținând muniție cu substanțe otrăvitoare va fi executat în curând asupra localității Kafer-Zait din Provincia siriană Idlib, unde au sosit specialiști străini vorbitori de limbă engleză.
Sursa: ria.ru.