Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 28.09.2018, aproximativ 50 de avioane ale Aviației Operativ-Tactice și Aviației Navale a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au executat un atac masiv asupra țintelor navale ale adversarului convențional.
Aviația Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană și nave ale FRMN au desfășurat, într-un poligon maritim, activități de cercetare și asalt, în cadrul unui exercițiu tactic de zbor comun, desfășurat într-o concepție unică. Conducerea acțiunilor avioanelor de luptă a fost organizată direct din punctul de comandă desfășurat pe nava purtătoare de rachete Naberezhnye Chelny.
Cercetarea țintelor navale a fost asigurată de echipajele complexelor cu aparate de zbor fără pilot de la bordul navelor de luptă ale FRMN.
Coordonatele obiectelor descoperite ale adversarului convențional au fost transmise în mod operativ de navigatorii de aviație piloților avioanelor de bombardament și de vânătoare sosite pentru sprijinirea cu foc a grupării navale.
În calitate de ținte navale au fost folosite ținte care imită navele de luptă. Pentru distrugerea acestora, aviația a întrebuințat peste 40 de bombe de aviație și aproximativ 60 de rachete dirijate și nedirijate.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Activități similare, dar cu o amploare mai redusă, au fost executate și în zilele anterioare, pe 26 și 27 septembrie. Știrea nu face nicio referire la bombardierele cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3, care erau anunțate ca participante la exercițiu. Este posibil ca acestea să fi luat parte la activitățile din 28.09.2018 și să nu fi fost menționate de Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud. De asemenea, este posibil ca acestea să vină în zona Mării Negre pe 29.08.2018, în ultima zi a exercițiului.
Sursa: mil.ru.