Serviciul de presă al Regiunii Militare Est din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 01.10.2018, în poligonul Burduny din Republica Buriatia, a început exercițiul comun ruso-mongolez Selenga-2018. Exercițiul se desfășoară anual, începând din 2008.
“În Republica Buriatia, în complexul de instrucție și antrenament Burduny al Regiunii Militare Est, s-a desfășurat festivitatea de deschidere a exercițiului militar ruso-mongolez Selenga-2018”, se arată în comunicatul de presă.
Pentru prima dată în istoria exercițiilor comune, tanchiștii ruși au executat valsul tancurilor, pe tancuri T-72B.
Potrivit datelor Serviciului de presă, exercițiul va dura până pe 12 octombrie. La acesta participă peste 1.000 de militari și până la 200 de unități de tehnică militară din ambele state.
În cadrul fazei active a exercițiului, militarii din Federația Rusă și Mongolia vor desfășura misiuni privind lupta comună cu teroriștii convenționali, în cooperare cu desantul tactic aerian.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Cooperarea militară dintre Federația Rusă și Mongolia se află pe un trend ascendant. Pe lângă exercițiul comun, desfășurat deja de 10 ani, în luna septembrie, militari mongolezi au participat la manevrele Est-2018, desfășurate în Federația Rusă.