S-400 este unul dintre sistemele de rachete care provoacă cele mai multe controverse din lume. Statele Unite impun sancțiuni economice anumitor țări pur și simplu pentru că achiziționează aceste sisteme de rachete antiaeriene, dar, cu toate acestea, multe dintre statele mari ale lumii continuă să le privească, iar India și China au semnat chiar acorduri de cumpărare a acestor sisteme din Federația Rusă, în septembrie și respectiv aprilie 2018. Ce face ca sistemele S-400 să fie atât de populare astăzi? Și cum diferă acestea de sistemele anterioare S-300?

Dezvoltarea modelului S-300 a început în anii 1960 și trebuia să fie o continuare a mai multor complexe de rachete sol-aer. Era planificat ca noul sistem de rachete să înlocuiască sistemele S-75, care au fost întrebuințate împotriva avioanelor de cercetare U-2 și care au fost desfășurate în Cuba și Vietnam. Testarea noii rachete a sistemului a început în anii 1970 și acesta a intrat în înzestrare în anul 1978.

În comparație cu sistemele anterioare, principalul avantaj al modelului S-300 a constat în caracteristica sa multicanal, adică putea folosi mai multe fascicule de ghidare, pentru a direcționa rachete la mai multe ținte diferite simultan. Sistemul anterior C-25 a fost, de asemenea, multicanal, dar era extrem de greu și nu a putut fi instalat decât pe platforme fixe. Sistemul american SAM-D (care a devenit mai târziu MIM-104 Patriot) a fost primul sistem de rachete sol-aer cu tehnologie multicanal și a intrat în serviciu trei ani mai târziu, în 1981.

Principalul cumpărător al noului sistem de rachete S-300 a devenit apărarea antiaeriană a URSS. Aceasta a întrebuințat prima versiune a sistemului S-300, adică S-300PT. Toate rachetele “P” au fost destinate pentru Trupele de Apărare Antiaeriană. În sistemul de tip S-300PT au fost incluse instalații de lansare-încărcare tractate, precum și complexe de radiolocație tractate, pentru transportul acestora fiind nevoie de camioane grele. Din cadrul sistemului a făcut parte și un sistem de comducere a focului. Acest sistem de rachete a răspuns misiunilor privind apărarea antiaeriană staționară, dar, totuși, nu a fost soluția ideală.

Armata sovietică a monitorizat întrebuințarea sistemelor de rachete sol-aer în Vietnam și Orientul Mijlociu și a ajuns la concluzia că posibilitatea unei redislocări rapide este principalul factor pentru maximizarea eficienței acestor sisteme. În plus, pregătirile pentru lucru și începerea întrebuințării sistemului S-300PT durau mai mult de o oră, din cauza caracteristicilor radarului și instalațiilor de lansare. Așa că a fost nevoie de îmbunătățiri. Primele sisteme S-300PT au folosit rachete 5V55, a căror rază de acțiune era de aproximativ 75 de kilometri.

Ca rezultat al îmbunătățirilor, modelul S-300 a obținut forma pe care o are acum: a fost instalat pe platforma unui camion MAZ-7910. Instalația de lansare-încărcare, sistemul de radiolocație și sistemul pentru controlul focului au fost instalate toate pe aceste camioane de transport. Echipamente suplimentare, cum ar fi echipamente pentru a elimina diferența dintre greutatea sistemului radar și lansator, au fost amplasate pe camioane mai ușoare. Acest sistem, care astăzi este cunoscut ca S-300PS, a intrat în înzestrare în 1982. O versiune ușor modificată a acestui sistem, creată special pentru export, a fost numită S-300PMU. În sistemele de rachete PS sunt întrebuințate rachete 5V55R, cu bătaie de 90 de kilometri.

În timp ce sistemele S-300P erau în curs de dezvoltare, modelul S-300F era, de asemenea, dezvoltat pentru flotă și S-300V pentru Forțele Terestre. Modelul S-300V a fost dezvoltat special pentru a contracara rachetele balistice tactice, cum ar fi Lance și Pershing.

Una dintre caracteristicile principale ale modelului S-300V a constat în faptul că acest sistem a avut două variante ale instalației de lansare-încărcare: o instalație de lansare-încărcare cu patru rachete, cu rază mai scurtă, 9M83 (75 de kilometri) și o instalație de lansare-încărcare cu două rachete, cu rază lungă, 9M82 (100 de kilometri).

Instalația de lansare-încărcare, sistemul de radiolocație și sistemul de conducere a focului ale modelului S-300V sunt montate pe șasiu șenilat pentru o manevrabilitate mai bună, comparativ cu S-300PS. Sistemul S-300V a fost introdus în înzestrare în anul 1985.

În continuare, a început procesul de modernizare a ambelor sisteme S-300V și S-300P. Seria de rachete S-300PM a apărut din cauza dorinței de a integra capacitatea sistemului S-300V de a intercepta rachete balistice în seria sistemelor de tip “P”. Versiunea pentru export a sistemului S-300PM a devenit S-300PMU. Ca urmare a modernizării succesive a sistemului S-300 a apărut sistemul S-400.

Într-adevăr, primele versiuni ale lui S-400 au fost denumite S-300PMU-3, adică au fost versiunea a treia îmbunătățită a versiunii mobile S-300 pentru apărarea antiaeriană. Când acest sistem a fost prezentat pentru prima dată, la salonul aeronautic MAKS-2007, mulți au remarcat că nu erau mult diferit față de S-300PMU-2.

Cu toate acestea, progresele înregistrate în tehnologia rachetelor și radarelor au făcut ca modelul S-400 să fie mai avansat comparativ cu sistemele de rachete anterioare. Noile instalații radar din sistemul S-400 fac ca acesta să fie capabil să lovească aproape orice țintă aeriană.

Un alt aspect cheie al S-400 constă în capacitatea sa de a întrebuința patru tipuri diferite de rachete, cu diferite greutăți și capabilități, ceea ce înseamnă că acest sistem poate să îndeplinească o parte semnificativă a funcțiilor unui sistem eșalonat de apărare antiaeriană. Astfel, S-400 este un sistem mai flexibil. Acesta poate să întrebuințeze și rachetele care au fost folosite anterior de versiunile sistemului S-300.

Noile rachete pentru modelul S-400 se caracterizează printr-o bătaie de 240 de kilometri împotriva țintelor aeriene și reprezintă următoarea etapă de îmbunătățire după sistemul S-300PMU-1 cu o bătaie de 150 kilometri și S-300PMU-2 cu o bătaie de 200 de kilometri. În plus, noua rachetă 40N6 este caracterizată de o bătaie de 400 de kilometri.

Ce se poate spune despre modelul S-400? În esență, S-400 este încă un sistem relativ mobil dezvoltat pentru Forțele de Apărare Antiaeriană. Deși capabilitățile sale sunt cu mult înaintea versiunilor anterioare și sunt mai flexibile în comparație cu versiunile anterioare ale modelului S-300, evoluția modelului S-300 într-un sistem mai flexibil și mai puternic a fost deja în faza de dezvoltare a diferitelor opțiuni S-300PMU.

Între timp, armata rusă a continuat să îmbunătățească modelul S-300V, transformându-l în S-300V4 și S-300VM, care utilizează tehnologii mai moderne pentru rachete și radare, fapt ce a permis cresterea razei de acțiune. De asemenea, acesta are o nouă instalație de lansare-încărcare, cu o stație radar integrată pentru conducerea rachetelor, ceea ce reduce numărul de vehicule ale sistemului.

Deși capabilitățile sistemului S-400 pot părea a fi o manifestare a unui salt semnificativ înainte, ele au apărut în procesul unei evoluții lente a versiunilor anterioare ale modelului S-300. Multe dintre caracteristicile avansate, cum ar fi interceptarea rachetelor balistice, rachetele modulare interschimbabile și sistemele multicanal, au fost inerente acestui sistem de mult timp, iar S-400 a fost creat cu avantajele existente ale sistemului S-300, devenind o amenințare mult mai serioasă.

Sursa: diana-mihailova.livejournal.com.