Șeful Serviciului de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse, colonel Vadim Astafiev, a declarat că, pe 25.10.2018, peste 30 de avioane de vânătoare aparținând marii unități de aviație dislocată în Ținutul Krasnodar, au executat lupta aeriană, la altitudini de peste 12.000 de metri, în cadrul verificării finale pe anul de instrucție 2018.
“Peste 30 de unități de tehnică de aviație, între care avioane de vânătoare de generație 4++ de tip Su-27SM3, Su-30M2 și Su-30SM aparținând marii unități de aviație din zona Kuban a Ținutului Krasnodar au exersat, cu succes, lupta aeriană de instrucție în stratosferă”, a precizat Astafiev.
Potrivit declarațiilor sale, piloții marii unități au fost alertați și, în timpul îndeplinirii misiunilor de câștigare a supremației aeriene în spațiul aerian din zona Kuban, unde rolul adversarului a fost jucat de avioane de vânătoare Su-30 din Regiunea Rostov, au desfășurat lupta aeriană și au lansat rachete dirijate și nedirijate asupra unor ținte aeriene și terestre.
În total, la activitățile de control, au participat peste 300 de militari din cadrul personalului de zbor și tehnic.
Verificarea finală a marilor unități și unități militare din cadrul Regiunii Militare Sud pentru anul de instrucție 2018 se va încheia pe 31 octombrie.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Activitățile de instrucție au fost executate în cadrul Diviziei 1 Aviație Mixtă – Krymsk aparținând Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don a Regiunii Militare Sud. La acestea au participat avioane de vânătoare de tip Su-27SM3 și Su-30M2 aparținând Regimentului 3 Aviație Vânătoare – Krymsk (Ținutul Krasnodar) și avioane de vânătoare Su-30SM ale Regimentului 31 Aviație Vânătoare – Millerovo (Regiunea Rostov). Probabil, potrivit planului exercițiului, Regimentul 31 a primit misiunea de a ataca aerodromul Krymsk, în timp ce Regimentul 3 a trebuit să scoată tehnica de aviație de sub atacul adversarului și să intre în luptă cu acesta pentru câștigarea supremației aeriene.
În ultima perioadă, în Regiunea Militară Sud, a început să se desfășoare o serie de exerciții tactice de zbor cu dublă partidă, în care regimentele de aviație sunt puse să lupte unul împotriva celuilat. Un exercițiu de acest tip a fost executat, recent, cu cele două regimente ale Aviației navale a Flotei ruse din Marea Neagră dislocate în Crimeea, respectiv Regimentul 41 Aviație Asalt – Saki și Regimentul 318 Aviație Mixtă – Kacha.
Această formă de pregătire vizează instruirea piloților în condiții cât mai apropiate de cele reale.