Aviația navală a Flotei ruse din Marea Neagră a distrus un detașament de nave al adversarului

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 29.10.2018, în timpul exercițiului de comandament și stat major desfășurat în Baza Navală Novorossiysk, avioane aparținând Aviației navale a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au desfășurat activități de căutare și distrugere a unui detașament de nave al adversarului convențional.

Echipaje ale avioanelor de cercetare Su-24MR au desfășurat misiuni specifice și au descoperit pe mare un detașament de nave al adversarului, rol jucat de vedete purtătoare de rachete.

Ulterior, după ce au primit datele de indicare a țintelor, avioane de bombardament de tip Su-24M și avioane de vânătoare Su-30SM au executat misiuni de bombardament asupra unor ținte navale, ce reprezentau un detașament de nave al adversarului convențional.

Mijloacele de control obiectiv au confirmat distrugerea țintelor.

La episodul tactic au participat 10 avioane, aparate de zbor fără pilot și două vedete purtătoare de rachete ale FRMN.

Exercițiul de comandament și stat major se desfășoară pe parcursul unei perioade de cinci zile, cu participarea a peste 2.000 de militari, a unor vedete purtătoare de rachete, nave mici antisubmarin și vedete de desant, a divizioanelor de rachete de coastă Bal, Bastion și Bereg, a unor avioane și elicoptere ale Aviației navale și a subunităților de infanterie marină. Conducerea exercițiului este asigurată de comandantul FRMN, viceamiral Aleksandr Moiseev.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Exercițiul de comandament și stat major desfășurat în cadrul Bazei Navale Novorossiysk a început pe 26.10.2018. Avioanele participante la episodul tactic din 29.10.2018 aparțin Regimentului 43 Aviație de Asalt – Saki al Aviației navale a FRMN.

Sursa: mil.ru.

Lasă un comentariu