Serviciul de presă al Concernului Almaz-Antey a informat, pe 02.11.2018, că a fost predat, în avans, către Ministerul rus al Apărării ultimul regiment de rachete antiaeriene S-400 Triumf planificat pentru anul 2018.
“Ceremonia de predare a ultimului regiment din acest an s-a desfășurat pe teritoriul poligonului Kapustin Iar din Regiunea Astrahan”, se arată în comunicatul de presă.
Reprezentanții concernului au precizat că, înaintea predării acestuia, au fost efectuate teste privind lovirea unor ținte aeriene reale, care s-au desfășurat cu succes.
Sistemul de rachete antiaeriene S-400 Triumf este destinat pentru distrugerea tuturor mijloacelor aeriene de atac, inclusiv avioane de diverse tipuri, rachete operativ-tactice și balistice și ținte hipersonice.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Potrivit procedurii de livrare a sistemului de rachete antiaeriene S-400, componentele acestuia sunt furnizate de subcontractori la baza poligonului din Kapustin Yar, prin transport feroviar, la diferite intervale, fiind descărcate și amplasate la locurile tehnologice. Apoi se efectuează controlul de intrare, după care are loc configurarea componentelor sistemului.
În cursul lucrărilor, se verifică interacțiunea dintre toate unitățile și ansamblurile sistemului, apoi echipamentul este prezentat clientului pentru testele de acceptare. În timpul procesului de predare către reprezentanții militari, tehnica este scoasă în poligon pentru executarea tragerilor antiaeriene asupra unor rachete-țintă.
Regimentul predat pe 02.11.2018 este al patrulea regiment primit de Forțele Aerocosmice în anul 2018. Regimentul anterior, al treilea, a fost livrat pe 22.10.2018.
În prezent, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse dețin 27 de regimente de rachete antiaeriene S-400 Triumf, ceea ce înseamnă 54 de divizioane, 432 de instalații de lansare și 1728 de rachete antiaeriene.
Începând cu anul 2019, accentul va fi mutat pe exportul sistemelor S-400, conform contractelor încheiate cu China, Turcia și India. Primele divizioane vor fi livrate, în 2019, Turciei.