Șeful Serviciului de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse, colonel Vadim Astafiev, a anunțat, pe 09.11.2018, că avioane de tip Su-25, Su-30M2 și Su-27SM3 au distrus adversarul conventional, în zona Kuban din Ținutul Krasnodar și în Crimeea.
Piloții Regiunii Militare Sud și-au perfecționat deprinderile în executarea manevrelor împotriva rachetelor, precum și în descoperirea, interceptarea și distrugerea țintelor aeriene și țintelor terestre.
Exercițiul s-a desfășurat în poligonul Opuk din Crimeea și în raionul Temriuk din Ținutul Krasnodar. În timpul acestuia, structurile de aviație au fost trecute la un nivel superior de pregătire pentru luptă, iar echipajele, în interval de 10 minute, au fost gata de zbor. Piloții Aviației Operativ-Tactice au executat decolările în compunerea celulelor și au interceptat ținte aeriene.
Avioanele de asalt au executat mai multe decolări de intrucție și luptă, întrebuințând rachete nedirijate și bombe de aviație.
„În urma întrebuințării armamentelor a fost distrus un depozit de carburanți-lubrifianți, mai multe depozite de armament și muniție, precum și forța vie a adversarului”, a precizat Astafiev.
În total, avioanele de asalt au efectuat peste 40 de decolări și au îndeplinit peste 80 de misiuni de distrugere a țintelor.
Comentariu remnmilitaryblog.com: La exercițiu au participat regimente de aviație din toate cele trei divizii de aviație mixtă din cadrul Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antieriană – Rostov pe Don.
Avioane de asalt de tip Su-25, în diverse versiuni, se află în dotarea Regimentului 960 Aviație Asalt – Primorsko-Ahtarsk al Diviziei 4 Aviație Mixtă – Marinovka și Regimentului 37 Aviație Mixtă – Gvardeiskoe din cadrul Diviziei 27 Aviație Mixtă – Belbek.
Avioane de vânătoare de tip Su-30M2 și Su-27SM3 se află în dotarea Regimentului 3 Aviație Vânătoare – Krymsk al Diviziei 1 Aviație Mixtă – Krymsk și a Regimentului 38 Aviație Vânătoare – Belbek din cadrul Diviziei 27 Aviație Mixtă – Belbek.