Serviciul de presă al Flotei ruse din Marea Baltică (FRMB) a anunțat, pe 12.11.2018, că echipajele navelor mici antisubmarin Zelenodolsk și Urengoy au executat lansări de torpile și bombe de mare adâncime, în timpul unui exercițiu de căutare și distrugere a unui submarin al adversarului conventional, desfășurat în apropierea litoralului Regiunii Kaliningrad.
“Unul dintre episoadele tactice ale exercițiului a constat în lansarea de torpile și bombe de adâncime de către echipajele celor două nave. De asemenea, submarinul a executat, la rândul său, un atac cu torpile asupra grupării de nave de suprafață”, se arată în comunicatul de presă.
Rolul adversarului a fost jucat de submarinul diesel-electric Dmitrov.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Navele mici antisubmarin Zelenodolsk și Urengoy fac parte din Grupul 146 Tactic Nave Antisubmarin din cadrul Brigăzii 64 Nave Pază Raion Maritim – Baltiysk aparținând Bazei Navale Baltiysk.
Navele, Proiect 1331M, cu numere de bord 308 și 304, sunt dotate cu instalații de artilerie AK-176 și AK-630, instalații de bombe reactive RBU-6000, precum și cu tuburi lans-torpile calibru 533 de milimetri.
Acestea sunt destinate pentru căutarea, însoțirea și distrugerea submarinelor în zona maritimă apropiată și în zona de litoral.