Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu conducerea Ministerului Apărării

Pe 20.11.2018, președintele rus, Vladimir Putin, va continua, la Sochi, seria tradițională de consfătuiri asupra problematicii militare. Cu o zi înainte, președintele a avut o întâlnire cu conducerea Ministrului rus al Apărării. Aceasta a fost cea de-a 12 serie de consultări, care se desfășoară în fiecare an, în lunile mai și noiembrie. Ideea privind desfășurarea acestora la Sochi aparține președintelui. La întâlnire au participat reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării, șefi ai unor birouri de proiectare, ai unor societăți din cadrul Complexului Militar Industrial, precum și membri ai guvernului.

„Astfel de întâlniri cu participarea conducerii Ministerului Apărării, altor departamente, precum și a întreprinderilor Complexului Militar Industrial fac posibilă revizuirea rapidă și cuprinzătoare a aspectelor cheie ale construcției militare și, dacă este necesar, clarificarea planurilor noastre”, a spus Vladimir Putin.

În deschiderea noii serie de consultări, președintele a prezentat spre analiză o gamă largă de probleme, de la creșterea capabilităților de luptă ale armatei și flotei, până la menținerea parității militare și a balanței forțelor strategice în lume.

„Propun astăzi să discutăm despre pașii noștri legați de posibila retragere a Statelor Unite din Tratatul rivind rachetele cu rază medie și scurtă de acțiune (Tratatul INF)”, a spus președintele.

Federația Rusă este gata să negocieze cu Statele Unite pe această temă, însă ieșirea partenerilor americani din Tratatul INF nu va rămâne fără răspuns, a remarcat Putin.

„Subliniez din nou: suntem pregătiți să purtăm un dialog cu partenerii americani cu privire la această chestiune cheie și sperăm să-și asume această problemă cu toată responsabilitatea. Deoarece decizia Statelor Unite de a se retrage din tratatul menționat nu poate rămâne, desigur, fără reacție din partea noastră”, a spus președintele.

Acesta a reamintit faptul că atunci când, în mod unilateral, Statele Unite s-au retras din tratatul de apărare antirachetă, Federația Rusă a declarat deschis și sincer că va fi forțată să reacționeze. „Acest lucru a fost făcut. Acum, Federația Rusă are o armă hipersonică, ce este capabilă să depășească orice sistem de apărare antirachetă”, a declarat șeful statului.

În același timp, președintele Federației Ruse și-a exprimat speranța că „bunul simț și responsabilitatea reciprocă vor constitui baza unui dialog de lungă durată privind problemele de stabilitate strategică și consolidarea sistemului de securitate colectivă”.

Referindu-se la situația din lume, Vladimir Putin a menționat că „în ultimii ani, situația a devenit mai calmă, deși, în unele regiuni, s-a înrăutățit și mai mult”. „De exemplu, situația din Orientul Mijlociu, din Afganistan este departe de a fi stabilă, iar multe incertitudini rămân în situația din Peninsula Coreeană. În pofida acordurilor de la Minsk, confruntările armate din sud-estul Ucrainei nu se opresc”, a menționat Putin.

În plus, președintele a atras atenția participanților la întâlnire asupra faptului că „blocul NATO continuă să-și mărească potențialul în apropierea granițelor noastre de la an la an”.

„Viitorul acordurilor de bază în domeniul controlului armamentelor este discutabil. În aceste condiții, fără să ne lăsăm atrași în cursa militarizării, trebuie să asigurăm o dezvoltare continuă și echilibrată a armatei și a flotei, pentru a neutraliza orice amenințări potențiale”, a spus Putin.

În cadrul ședinței, șeful statului a stabilit o serie de priorități pentru dezvoltarea armatei și flotei. „În primul rând, pregătirea pentru luptă a trupelor ar trebui îmbunătățită, inclusiv luând în considerare operațiunile din Siria”, a spus Putin.

În plus, potrivit declarațiilor președintelui, în timpul manevrelor, a exercițiilor de comandament și stat major sau a exercițiilor navale, trebuie să se rezolve misiuni din ce în ce mai complicate, fără standarde și șabloane.

Vladimir Putin a menționat că trebuie extinsă practica verificărilor inopinate la marile unități și unități militare. „În același timp, trebuie menținut controlul asupra pregătiri pentru mobilizare a organelor federale și regionale, precum și a Complexului Militar Industrial și altor segmente ale economiei”, a spus șeful statului.

A doua misiune prioritară a fost considerată de către președinte asigurarea dotării armatei și flotei cu armamente și tehnică de luptă moderne. „Vom discuta această misiune, în detaliu, într-o întâlnire separată”, a spus președintele, solicitând, în același timp, rapoarte privind modul de trecere a marilor unități și unități militare la noi tipuri de arme și echipamente militare.

Potrivit acestuia, o atenție deosebită ar trebui acordată muncii educaționale cu personalul. Aceasta este a treia prioritate stabilită de președintele Valdimir Putin. „În orice moment, moralul înalt, patriotismul ofițerilor și soldaților au fost nucleul moral al armatei noastre. Aceste tradiții trebuie să fie reînviate și dezvoltate în mod activ astăzi”, a spus președintele.

În acest sens, el a cerut să-i fie prezentate rezultatele activităților privind formarea de organisme militaro-politice în Forțele Armate și obiectivele prioritare și misiunile curente care le-au fost stabilite.

Surse: militarynews.ru, tass.ru.

Lasă un comentariu