Bilanțul anului de instrucție 2018 în cadrul Flotei ruse din Marea Neagră

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat că, pe 26.11.2018, la Sevastopol, a avut loc o ședință lărgită a Consiliului Militar al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), sub conducerea comandantului FRMN, viceamiral Aleksandr Moiseev, în timpul căreia a fost efectuat bilanțul activităților pe anul de instrucție 2018.

În cadrul ședinței au fost prezentate rapoarte privind pregătirea pentru luptă, asigurarea tehnico-materială, repararea armamentelor și tehnicii militare și respectarea legilor, regulamentelor și disciplinei militare în anul 2018.

Din materialele prezentate, a rezultat că misiunile principale ale FRMN în anul de instrucție 2018 au constat în asigurarea introducerii navelor noi în componenta de luptă a flotei și participarea la Gruparea navală operativă a Forțelor Navale din Marea Mediterană.

Procesul de pregătire pentru luptă a forțelor FRMN a fost orientat spre întărirea coeziunii echipajelor, pregătirea navelor pentru îndeplinirea misiunilor de instrucție și luptă, atât în mod individual, cât și în cadrul grupărilor navale, precum și spre cooperarea cu marile unități de Forțe Terestre.

În anul de instrucție 2018, echipajele navelor FRMN au participat la aproape 200 de exerciții de diferite tipuri, în timpul cărora au fost executate peste 600 de misiuni de luptă, inclusiv cu trageri de luptă. În cadrul procesului de pregătire pentru desfășurarea serviciului de luptă, echipajele a 40 de nave și vedete au efectuat peste 140 de misiuni de curs.

Navele FRMN au înregistrat în timpul anului, în total, peste 5.000 de zile de marș, în care au fost parcurse aproximativ 330.000 de mile marine, ceea ce reprezintă de două ori mai mult decât era planificat. Creșterea intensității și a duratei misiunilor pe mare se datorează acțiunilor navelor FRMN în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale din Marea Mediterană, precum și a intensității generale ridicate a pregătirii pentru luptă planificate.

În cadrul pregătirii planificate pentru desantul maritim, au fost executate 52 de exerciții tactice cu subunitățile brigăzii independente de infanterie marină.

Infanteriștii marini au executat ambarcarea tehnicii de luptă și a personalului pe navele mari de desant, în diverse condiții, pe timp de zi și de noapte, și au executat debarcarea desantului maritim pe litoral neamenajat, în poligonul Opuk din Crimeea.

În timpul activităților de pregătire pentru luptă executate în comun de echipajele navelor cu subunitățile de infanterie marină au fost întrebuințate, pentru prima dată, aparate de zbor fără pilot. În timpul antrenamentelor, UAV-urile au executat zboruri atât de la bordul navelor, cât și de pe uscat, în timp ce controlul asupra acestora a fost transferat de la punctul de comandă de coastă la cel de pe navă și invers.

În anul 2019, este planificată extinderea domeniilor de întrebuințare a UAV-urilor în timpul activităților de pregătire pentru luptă desfășurate de forțele FRMN.

Din bilanțul activităților FRMN în anul 2018 a rezultat că pregătirea marilor unuități din cadrul Corpului de Armată a fost organizată, în compunerea grupurilor tactice, pe principiile dublei partide.

În anul 2018 au fost executate: un exercițiu tactic cu dublă partidă la nivel brigadă, la care au participat brigada de apărare de coastă și brigada de infanterie marină, exerciții tactice de control ale brigăzilor de rachete și artilerie de coastă cu marile unități de nave, exerciții tactice de nivel batalion și peste 20 de exerciții tactice cu dublă partidă de nivel companie, între subunitățile Corpului de Armată.

Pe timpul exercițiilor tactice au fost desfășurate activități de întrebuințare a subunităților de tancuri în sistemele de cercetare și foc, cu executarea tragerilor de luptă din poziții de foc amenajate, la distanțe mari. De asemenea, au fost întrebuințate la scară largă UAV-urile pentru căutarea și descoperirea adversarului convențional, precum și pentru conducerea subunităților, care sunt separate de forțele principale, prin punctele de comandă de rezervă.

Majoritatea activităților tactice s-au desfășurat în teren necunoscut, iar comandanții grupurilor tactice au primit autonomie maximă, în timpul acțiunilor pe anumite direcții, fapt ce a permis stimularea deciziilor nestandardizate și ieșirea din șabloanele utilizate în activitățile participanților la exerciții.

Practica desfășurării exercițiilor cu dublă partidă în cadrul FRMN va fi continuată și în anul de instrucție 2019.

În anul de instrucție 2018, echipajele Aviației navale a FRMN au depășit planul de zbor de 2,5 ori. Numărul mediu de ore de zbor efectuat de fiecare pilot a fost de 94 de ore, ceea ce a depășit cu 15 ore numărul planificat inițial.

Piloții au efectuat antrenamente de întrebuințare în luptă, defășurând misiuni de desantare, de bombardament și de distrugere a rachetelor de croazieră, în acvatoriile Mării Negre și Mării Mediterane.

Pregătirea principală a fost realizată în timpul exercițiilor tactice cu escadrilele regimentelor Aviației navale.

Depășirea indicatorilor planificați ai pregătirii de zbor a fost confirmată și de mărirea volumului de misiuni îndeplinite de echipajele avioanelor și elicopterelor Aviației FRMN.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Misiunea principală a FRMN în anul de instrucție 2018 a fost reprezentată de participarea la misunile desfășurate în estul Mării Mediterane de Gruparea navală operativă a Forțelor Navale. În permanență, gruparea a fost formată din aproximativ 15 nave de luptă și auxiliare, majoritatea provenind din cadrul FRMN. În portul Tartus din Siria, s-au aflat, permanent, două submarine ale FRMN, Veliky Novgorod și Kolpino, dotate cu rachete de croazieră de tip Kalibr. La acestea s-au adăugat, prin rotație, alte platforme purtătoare de rachete Kalibr, respectiv cele trei fregate Proiect 11356 (Amiral Grigorovici, Amiral Essen și Amiral Makarov), precum și nava purtătoare de rachete Vishniy Volochek.

e asemenea, navele de desant ale Brigăzii 197 Nave Desant – Sevastopol, aparținând Bazei Navale Crimeea, au desfășurat misiuni intense de transport de la Novorossiysk la Tartus, în cadrul Expresului sirian. Unele dintre cele șapte nave ale brigăzii au efectuat, în anul 2018, câte opt sau chiar 10 curse spre Siria.

Faptul că a fost depășit de două ori timpul de navigație planificat arată că foarte multe dintre activitățile desfășurate în anul de instrucție 2018 au avut un caracter neplanificat. Asta înseamnă că au fost executate la ordin, care a venit, în principal, de la comandantul Trupelor Regiunii Militare Sud, general colonel Aleksandr Dvornikov.

Tot la ordinul acestuia, pe navele de luptă ale FRMN au fost amplasate complexe cu aparate de zbor fără pilot și au fost dislocați navigatori aerieni, care asigură colaborarea cu avioanele și elicopterele Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

Nu în ultimul rând, trebuie semnalat caracterul cu dublă partidă al activităților de pregătire pentru luptă, impus în special în marile unități ale Aviației navale și Corpului 22 Armată – Simferopol. Pentru prima dată, în anul de instrucție 2018, cele două regimente de aviație din cadrul Aviației navale, respectiv Regimentul 43 Aviație Asalt – Saki și Regimentul 318 Aviație Mixtă – Kacia, au fost alertate și au fost puse să lupte unul împotriva altuia, executând atacuri asupra aerodromului advers.

Probabil, în anul 2019, activitățile de pregătire pentru luptă ale FRMN vor crește atât în intensitate, cât și în complexitate. Acestea vor ține cont de experiența obținută în timpul operației militare din Siria și, pe lângă pregătirile pentru contracararea NATO în Marea Neagră, va mai fi perfecționată o misiune nouă, începută din vara anului 2018: asigurarea securității navigației în zona Podului Crimeea și în Marea Azov.

Sursa: mil.ru.

Lasă un comentariu