Până la sfârșitul anului 2018, Forțele Navale ale Federației Ruse vor primi trei nave dotate cu rachete Kalibr

Comandantul-șef al Forțelor Navale ale Federației Ruse, amiral Vladimir Korolev, a declarat, pe 29.11.2018, că, până la sfârșitul anului 2018, în dotarea Forțelor Navale vor fi introduse două nave mici purtătoare de rachete și o navă de patrulare dotate cu rachete de croazieră de tip Kalibr.

„Până la sfârșitul acestui an, în compunerea flotei vor fi introduse nava de patrulare Vasili Bykov, două vedete antidiversiune, navele mici purtătoare de rachete Mytishchi și Orekhovo-Zuyevo, o vedetă de transmisiuni pentru Flota din Marea Baltică și petrolierul Akademik Pashin”, a declarat Korolev, citat de agenția Interfax.

Navele de luptă Orekhovo-Zuyevo și Vasili Bykov vor fi introduse în dotarea Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN).

Comentariu remnmilitaryblog.com: Nava purtătoare de rachete Mytishchi este fosta Uragan, prima navă Proiect 22800, clasa Karakurt, și va fi introdusă în dotarea Flotei din Marea Baltică.

Recent, Ministerul rus al Apărării a decis să schimbe denumirile navalor mici purtătoare de rachete din cadrul Proiectului 22800, înlocuind denumirile inițiale de furtuni cu cele ale unor orașe de mici dimensiuni din Federația Rusă. Astfel, Uragan a devenit Mytishchi, Taifun s-a transformat în Sovetsk, Shkval în Odintsovo, iar Shtorm în Kozelsk.

În ceea ce privește FRMN, declarația comandantului-șef al Forțelor Navale confirmă primirea până la sfârșitul anului 2018 a navei de patrulare Vasili Bykov și a navei purtătoare de rachete Orekhovo-Zuyevo. Asta înseamnă că, a doua navă de patrulare, Dmitri Rogachev va fi întrodusă în înzestrarea FRMN în 2019, împreună cu alte două nave mici purtătoare de rachete, respectiv Ingushetia, Proiect 21631, și Kozelsk (fostă Shtorm), Proiect 22800.

Ținând cont de faptul că, în prezent, FRMN dispune de 10 platforme purtătoare de rachete de croazieră Kalibr, între care șase submarine și patru nave de suprafață, înseamnă că la sfârșitul anului 2018 va avea 12 platforme, iar la sfârșitul anului 2019 va dispune de 15 platforme de acest fel.

Surse: iz.ru, militarynews.ru.

Lasă un comentariu