Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat, pe 01.12.2018, că, în compunerea Diviziei 150 Infanterie Moto, a fost format încă un regiment de infanterie moto.
“În prezent, în unitate se încheie prima etapă de completare cu personal și tehnică militară. Militarii au trecut la desfășurarea activităților de pregătire pentru luptă în compunerea subunităților nou formate”, se precizează în comunicatul de presă.
Din data de 03.12.2018, efectivele noului regiment vor începe anul de instrucție în compunerea marii unități de infanterie moto a Regiunii Militare Sud.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Divizia 150 Infanterie Moto – Kadamovskiy (Novocerkassk) a fost formată în perioada 2016-2017 pe baza fostei Brigăzi 33 Infanterie Moto (Vânători de Munte). Brigada a fost constituită la Botlikh, ulterior a fost dislocată la Maykop și apoi la Novocerkassk.
În anul 2017, divizia a fost inclusă în organica Armatei 8 arme întrunite – Novocerkassk. Din anul 2018, aceasta este comandată de general maior Ruslan Dzeitov.
Divizia este dislocată în patru garnizoane din Regiunea Rostov: Kadamovskiy, Persianovskiy, Millerovo și Kuzminki, în trei dintre acestea (cu excepția localității Millerovo) dispunând de poligoane de instrucție.
Divizia, cu efective de peste 10.000 de militari, are următoarea structură organizatorică:
– conducere și stat major – Kadamovskiy (Novocerkassk);
– Regimentul ? Infanterie Moto – ? (format în 2018), posibil dislocat la Kuzminki;
– Regimentul 102 Infanterie Moto – Persianovskiy (Novocerkassk);
– Regimentul 103 Infanterie Moto – Kadamovskiy (Novocerkassk);
– Regimentul 68 Tancuri – Persianovskiy (Novocerkassk);
– Regimentul 163 Tancuri – Kuzminki (format în 2018);
– Regimentul 381 Artilerie – Persianovskiy (Novocerkassk);
– Regimentul 933 Rachete Antiaeriene – Millerovo;
– Batalionul 174 Cercetare – Kadamovskiy (Novocerkassk);
– Divizionul 224 Artilerie Antitanc;
– Batalionul 539 Geniu;
– Batalionul 258 Transmisiuni – Kadamovskiy (Novocerkassk);
– Batalionul 152 Asigurare Tehnico-Materială – Kadamovskiy (Novocerkassk);
– Batalionul 195 Medical;
– Compania UAV-uri;
– Compania de Război Electronic – Kadamovskiy (Novocerkassk);
– Compania de Protecție RCB;
– Compania de Reparații;
– Compania de Evacuare;
– Compania de Comandament.
Prin decret prezidențial, pe 02.07.2018, divizia a primit denumirea onorifică Idritsko-Berlinskaya.
Divizia 150 Infanterie a existat în perioada celui de-al doilea Război Mondial. A fost formată în septembrie 1943, pe baza Brigăzii 151 Infanterie, Brigăzii 127 și Brigăzii 144. Inițial, divizia a fost inclusă în compunerea Armatei 34. Ulterior, a trecut în compunerea Armatei 6 Gardă și Armatei 3 Asalt, fiind transferată de la Nevel la Berlin. La încheierea războiului, divizia a intrat în compunerea Grupării de trupe sovietice din Germania. În decembrie 1946, divizia a fost desființată.
În prezent, Divizia 150 Infanterie Moto reprezintă un real pericol, în special pentru Ucraina, fiind dislocată la doar 50 de kilometri de graniță. Divizia este un colos format din șapte regimente, din care trei de infanterie moto și două de tancuri. De regulă, în structura standard a diviziei de infanterie moto se află trei regimente de infanterie moto și unul de tancuri. Divizia este dotată cu tancuri moderne T-73B3 și chiar T-72B3M. De asemenea, în înzestrarea acesteia se află mașini de luptă ale infanteriei de tip BMP-3 și transportoare blindate BTR-80A. Regimentul de rachete antiaeriene este dotat integral cu complexe de racahete Tor-M2. Regimentul de artilerie are în înzestrare piese de artilerie Msta-B, calibru 152 de milimetri, și tunuri D-30, calibru 120 de milimetri.