Serviciul de presă al Regiunii Militare Vest din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat, pe 30.11.2018, că, în ajunul începerii perioadei de instrucție de iarnă, regimentul de aviație din Kursk a primit încă un avion de vânătoare de generație 4++, de tip Su-30SM.
Potrivit declarațiilor lui Aleksei Ivanov, comandantul aeronavei care a sosit în Regiunea Kursk după efectuarea unui zbor de aproximativ 5.000 de kilometri de pe aerodromul întreprinderii producătoare Irkut, încă de la uzina din Irkutsk a fost efectuată recepția avionului, au fost verificate toate sistemele acestuia și a fost efectuat primul zbor.
“Totul a mers normal, deși vremea nu a fost prea prietenoasă, dar aeronava este rezistentă la intemperii și se descurcă bine în orice zonă. Până la sfârșitul anului vom mai primi încă un avion, cu care se va încheia formarea celei de-a doua escadrile a regimentului. Va fi o mare sărbătoare pentru întreaga unitate”, a precizat Ivanov.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Avionul cu numărul de bord 61 roșu și număr de serie 10MK5 1601 a sosit la Regimentul 14 Aviație Vânătoare – Kursk (aerodromul Halino) al Diviziei 105 Aviație Mixtă din cadrul Armatei 6 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Sankt Petersburg. Acesta este al unsprezecelea aparat din cadrul celei de-a doua escadrile. Prima escadrilă de avioane Su-30SM, formată din 12 avioane, cu numere de bord roșii de la 71 la 82, a fost primită în anul 2017. Anterior, în anul 2018, regimentul primise 10 avioane de vânătoare Su-30SM, cu numere de bord roșii de la 51 la 60. Ultimul avion, cu numărul de bord 62 roșu urmează să fie adus la Kursk în luna decembrie 2018. În acest fel, regimentul va încheia trecerea de la avioanele de vânătoare MiG-29SMT la cele de tip Su-30SM.
În total, începând din anul 2012, Ministerul rus al Apărării a contractat 116 avioane de vânătoare de tip Su-30SM, din care 88 sunt destinate Forțelor Aerocosmice, iar 28 Aviației Forțelor Navale. Până în prezent, au fost livrate 91 de avioane pentru Forțele Aerocosmice și 22 pentru Aviația Navală. De asemenea, în perioada 2015-2017, alte opt avioane au fost livrate Kazahstanului.
În anul 2018 a fost planificată livrarea a 14 avioane de vânătoare de tip Su-30SM, din care 12 pentru Forțele Aerocosmice și două pentru Aviația Navală. Până în present, au fost livrate 11 avioane pentru Forțele Aerocosmice și două pentru Aviația Navală. Avioanele cu numerele de bord 76 și 77 albastru au fost introduse pe 01 iulie în compunerea Bazei 72 Aeriene a Aviației navale a Flotei din Marea Baltică pe aerodromul Cherniakhovsk din Regiunea Kaliningrad.